Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă pădure de salcâmi

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 20 aprilie 2010 ·

A devenit deja o tradiţie pentru autorităţile comunei Şercaia ca în fiecare primăvară să planteze puieţi de salcâm pe terenurile care nu pot fi folosite în alte scopuri. Şi în acest an 15000 de arbuşti au fost plantaţi de angajaţii primăriei pe dealurile din apropierea localităţii Şercaia.

Una dintre priorităţile edililor din comuna Şercaia în acest sezon este continuarea împăduriri terenurilor extravilane, un proiect început în urmă cu câţiva ani. Astfel în urmă cu o săptămână a demarat campania din această primăvară. ,,În fiecare an ne-am propus să plantăm 15.000 de puieţi. Până acum am ales salcâmii. Rezultatele sunt încurajatoare. Cei de anul 3 arată extraordinar. În scurt timp, se va profila acea perdea de protecţie pe care eu intenţionez să o fac în jurul satului. Anul acesta nbe apropiem de finalizarea plantaţiei de puieţi de salcâm”, ne-a spus primarul comunei Şercaia, Cristinel Paltin.

Peste 3 hectare de teren neproductiv au fost împădurite deja. Acum muncitorii sunt pe ultima sută de metri. Mai au doar câteva sute de puieţi şi vor finaliza cu succes şi campania din această primăvară. ,,Am plantat pomii pe zonele neproductive. Aceasta este de fapt o coastă şi niciodată nu am putut veni nici cu animalele la păşunat, că este DN1, nici oamenii nu vroiau să ia în folosinţă această coastă, la retrocedare. Drept pentru care am crezut de cuviinţă să facem această perdea de pomi în jurul satului”, a mai spus Cristinel Paltin.

Astfel de activităţi vor avea loc şi în anii viitori. Autorităţile locale şi-au propus să împădurească mare parte din terenurile pe care nu le folosesc. (Mihaela BĂRGĂOANU)

A devenit deja o tradiţie pentru autorităţile comunei Şercaia ca în fiecare primăvară să planteze puieţi de salcâm pe terenurile care nu pot fi folosite în alte scopuri. Şi în acest an 15000 de arbuşti au fost plantaţi de angajaţii primăriei pe dealu

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Marea Britanie lansează o strategie industrială pe 10 ani pentru a stimula creşterea economică

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul condus de premierul Keir Starmer se pregăteşte să publice o strategie industrială pe termen lung, în valoare de mai multe miliarde de lire sterline, menită să susţină sectoarele prioritare,

FOTO & VIDEO Incendiu la un cunoscut service auto din Botoșani! Două mașini au ars în totalitate

Botosani News acum 5 ore
Un incendiu s-a produs, duminică seară, în parcarea unui cunoscut service auto din municipiul Botoșani. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări la Lux Auto de pe strada Progresului. Un bărbat a observat flăcările și a sunat după ajutor la pompi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Băiat de 9 ani, în stare foarte gravă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, după ce un autocar s-a răsturnat pe A2 / Alți șase copii cu traume minore

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foart

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°