Stiu. Din milioane de femei, probabil nici macar o suta nu vor spune ca inteleg zgarcitii. Pentru ca nu suntem setate in acest fel, ne place sa fim rasfatate, tratate “cu grija si bagare de seama”, protejate, ne plac barbatii generosi. Si in fapte si in vorbe. Si nu, nu ma refer la extravagante, odata cu trecerea anilor am invatat pana si eu (sic) ca acolo unde sunt prea multe extravagante, reversul medaliei poate fi neplacut, greu de suportat.

Insa de la extravaganta pana la nimic e o distanta, un drum, o diferenta care, cu mana pe inima o spun, mi se pare de neinteles.

Am citit, incredibil, ca exista oameni pe care nimic nu-i face mai fericiti decat un portofel plin, pastrat cu grija, ba chiar pazit mai ceva ca un detinut inchis la Alcatraz. Nu stiu si nici nu doresc sa stiu ce se petrece in mintea acestor persoane, nu stiu daca zgarcenia vine de la mici sau mari lipsuri in copilarie sau tinerete, insa atitudinea aceasta mi se pare de atentionat sau chiar de taxat , ea fiind jenanta pana si pentru cei din jurul unui avar.

La fel, am dat peste niste informatii incredibile, potrivit carora 81% dintre barbatii zgarciti (ma refer in acest text numai la barbati) se plang mai tare si mai des decat cei cu venituri normale. ”Se plang”? Cu ce scop? Care este logica? Pentru ca, cele care traiesc langa un barbat strans la punga isi dau seama ca nu o vor scoate la capat cu nici un chip, asadar, prespun eu, ajung sa nu mai aiba asteptari legate de actiuni binevoitoare sau chiar generoase.

Da, stiu. Probabil zgarcitii se plang ca sa fie lasati in pace. Ca sa fie clar si drept, si fara urma de indoiala ca nu vor scoate niciodata din buzunar o inghetata, un buchet de flori, o bijuterie, despre o minune sau o idee geniala nici nu mai vorbesc.Sau poate avarii se plang pentru ca, parerile de rau legate de posibilele cheltuieli aparute la orizont, vin peste e