Bucureşteanul Paul Mitu pilota în august 1980 un avion Tupolev -154, acelaşi tip aeronavă care s-a prăbuşit la Smolensk la 10 aprile, şi a frizat catastrofa amerizând în apele Oceanului Atlantic.
Nu a mai zburat la manşa unui avion din 1993, adică de când s-a pensionat. De atunci înfruntă înălţimile doar ca pasager, de multe ori în cabina piloţilor.
Tăria aviatorului de acum 30 de ani, vorba hotărâtă a comandantului şi privirea blindată de lentilele ochelarilor de soare s-au păstrat şi acum în alura bătrânului lup al aerului. După o carieră de 34 de ani în aviaţie, Paul Mitu a adunat 16.000 de ore de zbor şi nouă insigne, fiecare valorând câte un milion de kilometri parcurşi.
De la 14 ani, Paul Mitu a s-a împrietenit cu „icarii“ de fier venind zilnic, ucenic, în hangarele de la Băneasa. „Aici sunt ca acasă, ştiu fiecare colţişor“, mărturiseşte Paul Mitu cuprinzând într-o privire pista aeroportului Băneasa.
Nu s-a mulţumit doar să cotrobăiască prin măruntaiele avioanelor şi s-a hotărât să înveţe să le şi strunească. În 1960 devenea pilot, iar peste douăzeci de ani cariera lui avea să cunoască o turnură cel puţin interesantă, în timp ce se afla la comanda unui Tupolev-154, unul dintre cele mai robuste aparate de zbor construite vreodată.
Noaptea dintre „to be or not to be“
Şapte august 1980. Aeronava Tupolev 154 pilotată de comandantul Paul Mitu trebuia să aterizeze pe aeroportul din Nouadhibou, Mauritania. În burta avionului rusesc se aflau 176 de oameni, adică două echipaje de vaporeni. Un ghidaj prost de la sol şi ceaţa l-au deviat cu 350 de metri de la pista aeroportului din Mauritania, adică în apele Atlanticului. „Avionul a stat pe apă datorită unei desăvârşite pregătiri a echipajului. S-a proptit într-un banc de nisip si de asta nu s-a scufundat. Apa era rece ca gheaţa, în jur întuneric beznă, iar r
