Fundaţia Luptă Împotriva Mediocrităţii îşi continuă acţiunile împotriva construcţiilor care urâţesc oraşul. Aceştia au marcat cu semnul mediocrităţii trei din cele mai kitchioase obiective din Timişoara.
Primul semn a fost pus pe fântâna arteziană de pe strada Pestalozzi. “Când faci un lucru trebuie să-l proiectezi înainte. Totul pleacă de la un proiect, de la o viziune. Când din sufletul tău nu izvoreşte nimic atunci iese ceva ca şi aceată fântână. De 2000 de ani se fac construcţii. Noi trebuie să evoluăm, nu să cârpim două bucăţi de marmură. Trebuie să vedem unde au ajuns ceilalţi, ce fac spaniolii, englezii, francezii. Noi cu cine vrem să ne comparăm? Nu ştiu să fi spus vreun turist că aceea fântână e ceva frumos”, a spus Petre Gherman, iniţiatorul Fundaţiei Luptă Împotriva Mediocrităţii.
Acvariul care agresează Piaţa Operei
Cel de-al doilea semn cu "creierul varză" a apărut pe “acvariul” din Piaţa Operei. “Îmi pică zâmbetul când mă uit la el. E dureros că centrul s-a transformat într-o piaţă oribilă. Nu poţi să mutilezi piaţa în asemenea hal. E o agresiune împotriva noastră. Blochează fluxul vizual, nu are nimic de-a face cu arhitectura de acolo. Este împotriva a tot ce este frumos. E hidosul în stare pură”, a explicat Gherman.
O lampă care nu spune nimic
Ultima ştampilă cu semnul mediocrităţii a fost pusă pe lampa gigant din Piaţa 700, făcută de Fundaţia Academică Culturală, pentru a aminti de faptul că în urmă cu 125 de ani, Timişoara devenea primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric. “Din nou dăm dovadă că avem meşteri care le rezolvă pe toate. Lampa asta este ceva ce nu are vibraţie creativă. E doar o chestier mare în care ai pus un bec. O lampă trebuie să spună ceva. De aceea nu punem în dormitor un neon. Trebuie să intergrezi construcţia în ce vrei să transmiţi. E urâtă, disproporţională, nu are nimic