Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lobby european pentru Timişoara

Publicat in Romania Libera, marți 20 aprilie 2010 ·

Ioan Holender se va implica activ în susţinerea Timişoarei la titlul de capitală culturală europeană. Oraşul de pe Bega concurează cu Iaşiul şi Clujul. Timişoara a intrat în cursa pen­tru adjudecarea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2020 cu o candidatură care deja a întrunit sprijin din partea unei serii de personalităţi de seamă care provin din zona Banatului. Printre acestea se numără şi timişoreanul Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, cu un mandat de 18 ani, care a anunţat că se va implica activ în promovarea candidaturii Timişoarei. „Cu mare plăcere şi entuziasm voi face totul ca Timişoara mea să devină Capitală Culturală Europeană, ceea ce, de fapt, este şi a fost întotdeauna", a declarat Ioan Holender la o întâlnire cu primarul Gheorghe Ciuhandu.

Atuuri pentru oraşul din Banat

Alte atuuri ale Timişoarei invocate de Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Timişoara şi liderul consorţiului de asociaţii, instituţii şi fundaţii care spri­jină candidatura oraşului de pe Bega, sunt legate de numele unor personalităţi de renume mon­dial cu rădăcini în această parte de ţară, cum ar fi Traian Vuia, Herta MÜller sau Johnny Weissmuller, alias Tarzan. „Ti­mi­şoara este un oraş multicultural cu 29 de etnii, este singurul oraş din Europa cu teatre în trei limbi, are multe clădiri monumente istorice, dar contribuie şi factorul economic cu acces rapid la infrastructură. Avem personalităţi care pot contribui decisiv la a­le­gerea Timişoarei, cum ar fi câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, ac­torul Johnny Weissmuler, care l-a interpretat pe Tarzan. Mai este Traian Vuia, Ioan Hollender sau compozitorul Bela Bartok şi lista poate continua", a spus directorul Filarmonicii. Pentru a ajunge capitală eu­ro­peană în 2020, Timişoara va tre­bui să-şi măsoare forţele edi­litare cu alte două oraşe di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Liderii coaliţiei nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale - surse

Mediafax acum 7 ore
Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale, susţin surse din lumea politică. Întâlnirea a avut loc miercuri seara.

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°