Odată cu programul de reînnoire a parcului auto au apărut sute de profitori care fac afaceri bănoase cu vauchere. Profitul samsarilor ajunge şi la peste 4.500 de lei pentru trei vouchere. Un asemenea tichet este vândut pe "piaţa neagră" cu preţuri cuprinse între 1.500 şi 1.800 de lei.
Paginile ziarelor din Focşani sunt pline cu anunţurile celor care vând aceste cupoane valorice obţinute după predarea maşinilor vechi la Remat.
Profitabil este şi pentru posesorul de rablă care ia cuponul de 3.800 de lei, deşi valoarea reală a maşinii poate fi chiar şi de 10 de ori mai mică, şi pentru cel care cumpără tichetul pentru a-şi lua o maşină nouă.
Marius Valerian este unul dintre aceia care şi-au adus rabla la Remat şi a intrat în posesia cuponului valoric de 3.800 de lei. Pentru că nu are bani să-şi ia o maşină nouă, focşăneanul a vândut cuponul cu 1.200 de lei.
"După ce am fost la notar şi la poliţie pentru a autentifica acest voucher l-am vândut. Am scăpat de rabla mea pe care o ţineam în faţa blocului şi am mai şi luat bani pe ea. Pentru mine a fost o afacere reuşită. Nu am negociat preţul pentru că am fost mulţumit de cât mi-a oferit clientul. 12 milioane de lei vechi mi se pare o sumă mai mult decât rezonabilă, mai ales că rabla nu mai făcea nici măcar un leu", ne-a spus Marius Valerian.
Preţurile s-au dublat
Mihai Tătăruş a negociat preţul unui voucher. A plătit doar 2.500 de lei pentru trei asemenea tichete de pe "piaţa neagră", chiar dacă la această oră nu mai găseşti un cupon sub 1.600 de lei.
"Cred că am avut noroc. Am dat 800 de lei pentru un astfel de cupon valoric, iar el este vândut acum şi cu 1.800 de lei. Am alergat cam două săptămâni pentru a intra în posesia acestor tichete, dar a meritat pentru că acum mă pot duce să-mi iau maşina nouă", ne-a spus Tătăruş.
Voucherele sunt transmisibile aşa că legea le per