Tragedia de la Smolensk ne-a reamintit, într-un context nefericit, din păcate, de ţara care a trecut cel mai elegant posibil prin criză în anii 20082009: Polonia. Şi atunci, întrebarea firească este dacă există un model polonez de dezvoltare şi creştere economică, dacă România are de învăţat o lecţie de economie. Când există o creştere de 1,7% atunci când toţi ceilalţi scad, întrebarea este justificată.
Din păcate, lecţiile nu se învaţă sau se aplică instantaneu. Mai degrabă este vorba de rezultatul unor perioade lungi de decizii înţelepte care au făcut posibilă evoluţia model din 2009, decât măsuri punctuale de pe parcursul anului de criză. A contat, desigur, faptul că Polonia şi-a permis măsuri fiscale anticiclice, în timp ce România a majorat impozite (CAS-ul în primul trimestru din 2009) şi a inventat impozite noi. Rezultatul, unul previzibil pentru analişti, dar surpriză pentru guvernanţi, a însemnat venituri suplimentare pentru Polonia şi în minus pentru România. Nici în ceea ce priveşte cheltuielile publice lucrurile nu stau deloc bine pentru ţara noastră. Deşi am păstrat limita de deficit convenită cu FMI, cheltuielile publice au crescut în 2009 cu peste 14%, din care nici jumătate nu reprezintă cheltuieli de investiţii, de orice fel ar fi ele, pe când cheltuielile publice poloneze, chiar dacă au dus şi ele la un deficit de 6%, au contribuit semnificativ la creşterea economică.
Marea diferenţă apare aici: deşi şi Polonia, şi România au avut deficite bugetare mari de 67 procente, Polonia a avut creştere economică, iar România cel mai prost an din istorie. Banii noştri s-au dus, evident, pe menţinerea unor niveluri salariale şi a pensiilor, umflate absolut nefiresc, în anii de dinaintea crizei, pe când banii lor au intrat mai hotărât în economie. În bună măsură, prin cofinanţări europene. Anii 2008 şi 2009 au închis finanţările din perioada
