Al doilea termen de judecată în dosarul „Sexgate” de Cluj a fost amânat, deoarece una dintre părţile vătămate, Victoria Ciupe, nu a reuşit să vină din Italia pentru a da declaraţie în faţa magistraţilor.
La ieşirea dion sala de judecată, avocatul Nataliei Horja, femeia acuzată de procurori pentru proxenetism, a declarat că fetele ce lucrau în Nana Club nu erau obligate să se prostitueze. „A fost o convenţie civilă între inculpate şi părţile vătămate. Vroiau să câştige şi ele nişte bani. Da, erau dame de companie în clubul respectiv, aveau comision din valoarea consumaţiei. Dacă spun că au fost obligate, trebuie să dovedească asta”, a declarat avocatul Nataliei Hojda, Marin Iliescu.
La termenul de astăzi a fost citată şi cealaltă parte vătămată, Anca Boiciuc, care s-a prezentat în faţa instanţei. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 18 mai.
În acest dosar, procurorii DIICOT au trimis-o în judecată pe Natalia Horja (36 de ani) pentru proxenetism. Aceasta este acuzată că a obligat mai multe tinere, printre care unele minore, să se prostitueze cu clienţii de la Nana Club.
Printre cei care frecventau bordelul ascuns într-o casă de pe strada Baba Novac, s-au numărat Petru Calian, vicelider al PDL din Camera Deputatilor, Mihai Szeplekan, consilier judetean PNL, oameni de afaceri din Cluj-Napoca, grupul directorilor de la “Gazeta”, deputatul PDL Adrian Gurzău şi adjunctul şefului poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Zaharia Ciorbă. Toţi aceştia au respins orice legatură cu “fetele” Nataliei Horja.