Cum, n-aţi auzit nimic zilele astea? Ceva ca un suspin cosmic, sosit la un moment dat, pe seară? Nu? N-aţi fost atenţi, desigur. Vă uitaţi la mugurii copacilor care începeau să crape şi să dea flori şi frunze noi sau eraţi atenţi la ştirile despre norul vulcanic din Islanda sau urmăreaţi noua crimă pasională dezvăluită de OTV. Nici meteorologii n-au fost pe fază şi au confundat suspinul cu o pală de vânt. Mulţi, aşadar, au ratat momentul când clasa politică românească a răsuflat uşurată la unison. De ce? Fiindcă a aflat că ANI a decedat prin grija Curţii Constituţionale: „Fie-i ţărâna grea!“, „Ducă-se la coş!“.

Uşuraţi s-au simţit mai toţi, începând cu cei de la putere, care au declarat vitejeşte că vor lua măsuri şi vor reface Legea ANI. Dar tot aşa au declarat de atâtea ori că vor modifica prevederea prin care procesele penale pot fi stopate cu anii prin excepţii de neconstituţionalitate şi n-au făcut-o. Nu le trebuia mai mult decât o ordonanţă de urgenţă sau un vot într-un parlament unde au majoritate. Dar ce, ei n-au averi pe care nu le convine să le declare?

Uşuraţi au fost toţi ceilalţi, chiar dacă au adus critici ipocrite deciziei Curţii. Au promis sprijinul, precum Ponta, căci cât costă o asemenea promisiune? S-au arătat îngrijoraţi de eventualele retorsiuni ale Comisiei Europene, dar nu vă închipuiţi că nu dorm noaptea de grija UE! Au răsuflat uşuraţi sute şi mii de inşi – parlamentari, secretari de stat, primari, directori şi şefi, rectori şi consilieri – oameni grei, cu funcţii de răspundere, printre care şi poetul-moşier Mircea Dinescu, şi actorul-liberal Mircea Diaconu, cercetaţi de ANI pentru conflict de interese.

Cum să îndure ei toţi atâta amar de vreme această supremă umilinţ㠖 să-şi publice averile şi sursele de venit? Asta înseamnă să se chinuie ceas-de-ceas şi minut-de-minut cu dilema existenţială: să le publice exact cum sunt