Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spectacol mortal!

Publicat in Libertatea, miercuri 21 aprilie 2010 ·

După ce erupţia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda a dat bătăi de cap intregii Europe, din cauza norului de cenuşă care ''a ingheţat'' traficul aerian in mai multe ţări, un alt nor s-a format luni noaptea.

Erupţia vulcanului islandez, fotografiat recent de un curajos, s-a intensificat, luni noaptea, şi a dus la formarea unui nou nor de cenuşă, care provoacă haos în spaţiul aerian. Vânturile puternice au împins, ieri, noul nor către Marea Britanie mai rapid decât s-a întâmplat cu primul, fapt pentru care această ţară şi-a închis iar spaţiul aerian, exemplul său fiind urmat şi de Norvegia şi de Polonia.

Erupţia va mai dura trei zile

În prezent, potrivit unui vulcanolog islandez, Eyjafjallajökull a început să îşi piardă din intensitate, iar erupţia va mai dura două sau cel mult trei zile. Cu toate acestea, Gabriel Vasile, cercetător român de la Universitatea din Reykjavik, susţine că Europa ar urma să fie ameninţată de erupţia unui alt vulcan din Islanda. Istoria a arătat că de câte ori vulcanul Eyjafjallajökull a intrat în activitate, a fost imediat urmat de Katla. Însă temerile sunt acum cu mult mai mari, pentru că acest vulcan, parţial acoperit de gheţarul Mýrdal, e de cinci ori mai mare decât Eyjafjallajökull, ceea ce înseamnă că şi erupţia va fi de cinci ori mai puternică.

România, din nou sub norul de cenuşă?

Chiar dacă norul de cenuşă de deasupra României a părăsit teritoriul ţării noastre, meteorologii spun că pericolul nu ne va ocoli în zilele următoare. Cantitatea particulelor de cenuşă din atmosferă s-a diminuat, numai că specialiştii sunt îngrijoraţi de faptul că traiectoria următorului nor ar putea să atingă din nou România.

După ultimele date furnizate aseară de Ministerul Mediului şi Pădurilor, România ar putea intra din nou, de azi, sub cod roşu pentru aviaţie, deoarece un alt nor se îndrepta ieri spre zona c

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă nouă în dotarea Forțelor Navale Române

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 28 martie 2025, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. în cadrul ședinței au fost analizate mai multe aspect legate de Securitate, iar mem

Partidele din Groenlanda anunţă un guvern de largă coaliţie înainte de vizita vicepreşedintelui JD Vance

News.ro acum 55 minute
Democraţii din Groenlanda şi alte trei partide au anunţat vineri un acord de coaliţie guvernamentală, cu doar câteva ore înainte de o vizită a vicepreşedintelui american JD Vance pe insula arctică pe care preşedintele Donald Trump şi-a exprimat inte

L-a cenzurat pe Marius Tucă pe Youtube și i s-a cerut demisia din CNA. Reacția lui Vasile Bănescu

Ziare.com acum 31 minute
Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a declarat vineri, 28 martie, că regretă profund formularea atât de deficitară și, prin urmare, grav interpretabilă folosită pentru a susține eliminarea de pe Internet a unui comenta

Starea sănătăţii Papei Francisc s-a ”ameliorat uşor”, anunţă Vaticanul. Suveranul Pontif se roagă pentru victimele cutremurului din Myanmar şi Thailanda

News.ro acum o ora
Starea sănătăţii Papei Francisc, care se află în convalescenţă la Vatican după cinci săptămâni de spitalizare din cauza unei pneumonii grave, a înregistrat ”ameliorări uşoare”, inclusiv în privinţa vorbirii, anunţă vineri Vaticanul, relatează AFP. S

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025. Lună Nouă în Berbec și eclipsă de Soare. Neptun va intra în zodia Berbecului

Libertatea acum 3 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 29 martie – 4 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce

Liderul galeriei Rapid, anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare. Sechestru pe bunuri de 850.000 de euro

Ziare.com acum 3 ore
Liderul galeriei echipei Rapid, Georgian Liviu Ungurean, este cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală și delapidare, a anunțat Poliția Capitalei, vineri, 28 martie. Anchetatorii au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 850.

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 6 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Copiii petrec tot mai mult timp în mediul digital. Vârsta la care aceștia încep să utilizeze rețelele de socializare a scăzut la 5 - 10 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele de socializare a scăzut la 5 - 10 ani, iar aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital, arată un studiul al organizației Salvați Copiii România, notează Age

Israelul lovește Beirutul pentru prima dată de la acordul de încetare a focului convenit cu Hezbollah VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Israelul a efectuat o lovitură asupra Beirutului, pentru prima dată de când a convenit asupra unui acord de încetare a focului cu Hezbollah, în noiembrie. Armata israeliană a anunțat că atacul a vizat infrastructura de depozitare a dronelor care au

Mai multe zone din Constanța și județ, fără curent electric, în perioada 31 martie - 4 aprilie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, precizează Rețele Eelctrice Dobrogea. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/15°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/14°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/10°
dum.

8°/15°
lun.

6°/12°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/15°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/13°
lun.

8°/12°