- Diverse - nr. 530 / 21 Aprilie, 2010 Cand sus pe cer sunt nori tristi si grei, cand jos, in noi, in suflete, apasa tristetea si deznadejdea, ne indreptam privirea si speranta catre cer. Stim ca dincolo de nori e senin, e Lumina! ... Dimineata senina, de mijloc de aprilie, de mijloc de primavara. Privirea se indreapta tot spre cer. Intre cerul senin, accesibil privirii noastre, si Cerul inaltimilor primordiale, absolute, sta amenintarea, ca o pedeapsa, a norilor de cenusa vulcanica. Cu mainile impreunate a ruga, soptit sau tacut, nadajduim ca norii nevazuti, in trecerea lor, sa nu-si gaseasca popas printre oameni, in oameni, in flori, in pomi... Uitam pentru moment cutremurele pe care ni le provocam in suflete unii altora, uitam de norii pustiitori ai indiferentei fata de semeni, uitam de desertul de cenusa din sufletele pustiite de instrainare, ura si intoleranta, uitam de lava parjolitoare, ucigatoare a gandurilor si faptelor rele indreptate de oameni impotriva oamenilor. Deodata, intram in panica. Devenim egali si solidari unii cu altii, in fata pericolului venit dinafara noastra. Oricat de puternici si nemuritori ne-am crede, in trufia noastra strigatoare la Cer, devenim slabi, neajutorati, fierbinte rugatori la Dumnezeu ca manifestarile ostile ale naturii (alta decat cea umana) sa ne ocoleasca. Prin prisma perceptiei grosiere a realitatii, nu putem distinge un raport de cauzalitate intre incercarile la care ne supune natura, cutremure, tsunami-uri, ploi diluviene, eruptii vulcanice, si incercarile la care ne (auto) supunem sinucigas, constient sau inconstient. Si totusi, cu puterea mintii si a sufletului, accesand realitatea sensibila, ar trebui sa ne-ntrebam, macar, daca nu exista totusi, o legatura... Cel mai recent motiv de meditatie este experimentul Geneva. Incercarea de reeditare a Big-Bang-ului, energii uriase descatusate, temperaturi, pentru cateva