Demarat la începutul lui 2006 şi dat în folosinţă către sfârşitul anului 2008, Floreasca Lake View este unul dintre primele proiecte exclusiviste de pe piaţa din Capitală, din care dezvoltatorul a vândut până acum doar jumătate din unităţile construite.
Amplasat pe malul lacului Floreasca, în apropierea parcului, ansamblul oferă toate avantajele unei zone de lux a Bucureştiului. Ansamblul este dezvoltat de compania Central Europa Property Development, din fonduri proprii, având o investiţie estimată la peste 5 milioane de euro.
Cuprinde 28 de apartamente cu două, trei şi patru camere şi un penthouse, situate într-un imobil dispus pe două subsoluri, parter şi opt etaje. Proiectul se întinde pe un teren de 912 mp, având o suprafaţă totală construită de 5.734 mp.
„Am urmărit să construim apartamente cu finisaje de lux într-o zonă liniştită care să ofere tot confortul unui spaţiu nepoluat de traficul intens, dar care se află totuşi aproape de centru şi de toate facilităţile oraşului. Am contat şi ne-am bazat foarte mult pe ceea ce oferă zona în sine, Floreasca fiind o zonă verde a oraşului", afirmă Ana Popa, PR Manager Central Europa Property Development.
Finisaje de lux cu posibilitatea de personalizare
În cadrul ansamblului se regăsesc cinci tipuri de apartamente, cu suprafeţe construite care pornesc de la 92 mp pentru două camere şi ajung la 350 mp pentru penthouse. Majoritatea au vedere spre lac, iar în ceea ce priveşte compartimentarea, există posibilitatea de a reamenaja două apartamente alăturate în cinci camere. Structura clădirii este realizată din cadre şi plăci din beton armat cu ziduri din cărămidă, cu termosistem exterior din polistiren extrudat şi tencuială decorativă. Interioarele sunt compartimentate din cărămidă, placate cu gips-carton.
În zonă se află mai multe centre comerciale, supermarketuri, ce