Consilierul local din Slatina, Marin Gubandru, împreună cu alte zece persoane, printre care şi angajaţi ai săi, au fost reţinuţi luni seară de poliţişti pentru delapidare. Patru dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, iar ceilalţi sunt cercetaţi în libertate şi au interdicţia de a părăsi ţara.
11 persoane, printre care şi Marin Gubandru, care deţine o topitorie de aluminiu în Slatina, sunt cercetate de poliţie pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Aceştia sunt suspectaţi că au făcut trafic cu lingouri de aluminiu, folosite în procesul de producţie al platformei siderurgice, folosind avize false de însoţire şi de cântărire a mărfii. Persoanele în cauză, care ar fi adus statului un prejudiciu de 250.000 de lei, sunt: Leonida Cornel C., de 57 de ani, Ovidiu C., de 26 de ani, ambii administratori la o societate comercială de transport din Slatina, Iulian F., de 34 de ani, delegat la aceeaşi firmă, Marin Gubandru, de 53 de ani, administrator la altă societate comercială din Slatina, Marius L., de 38 de ani, conducător auto al societăţii, Daniel Cristian B., de 34 de ani, delegat al celei de-a doua firme, toţi din Slatina, fără antecedente penale, şi Constantin Iulian C., de 39 de ani, gestionar, Cătălin S., gestionar-şef, Victoria C., de 43 de ani, gestionar cântaragiu, Cristian Filip M., de 39 de ani, gestionar, Marian V., de 31 de ani, inginer pe platforma siderurgică, fără antecedente penale, din Galaţi.
Poliţiştii au descins la locuinţele suspecţilor
Luni, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, mascaţii şi jandarmi de la Slatina au descins la locuinţele celor 11 persoane, pe numele cărora Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a emis mandate de aducere. În urma audierilor care au durat o noapte întreagă, patru dintre suspecţi au fost arestaţi. „Î