Daniel Sandru Stim astazi ca, odata cu interpretarea marxista, ideologia intra în "epoca negativului", într-o asa de mare masura încat, pana în perioada contemporana, nici macar filosofii politici, sociologii ori politologii non-marxisti nu o pot concepe ca fiind altceva decat o "idee rea". Situatia creeaza, din punctul meu de vedere, un paradox ce devine vizibil, de pilda, atunci cand, calificand însusi marxismul drept ideologie, criticii acestui curent economic si filosofico-politic opereaza chiar cu definitia marxista a ideologiei! Se includ singuri, astfel, în aceasta categorie, atat teoreticieni liberali, cat si teoreticieni conservatori, dar si – nu mai putin – cei care se situeaza la stanga din punct de vedere doctrinar, fara a fi de acord însa cu principiile materialismului dialectic si istoric. Incercand sa dilueze ceea ce Derrida numea "spectrele lui Marx", toti acestia imi par a fi, in fapt victimele capcanei lui Marx. Caci, asa cum Marx socotea a fi ideologica în caracter – si, prin urmare, subsumata unor interese particulare – ordinea politica din societatea capitalista a secolului al XIX-lea, la fel isi configureaza perspectiva toti teoreticienii care denunta elementele ideologice din teoria marxista sau din cele neomarxiste. Iesirea din acest cerc vicios promite sa o descopere, în epoca noastra, Paul Ricoeur, cel care, desi mentine functia de distorsiune a ideologiei, i le adauga pe cele de legitimare si, respectiv, de integrare a unui grup. Regasesc aici, într-adevar, punctul din care poate pleca încercarea de a reinventa ideologia sub aspect conceptual. Intrucat anii ’50 ai secolului trecut îndreptau atentia, odata cu epoca postbelica, înspre "sfarsitul ideologiei" – formand chiar un "cortegiu" din care faceau parte intelectuali deosebit de influenti în epoca, precum scriitorul Albert Camus, teoreticianul politic Raymond Aron sau sociologul am