Mulţi seropozitivi au întrerupt tratamentul care-i ţine în viaţă. Motivul: autorităţile au întârziat să aloce fonduri medicamentelor anti-HIV. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Din cauza birocraţiei şi a problemelor financiare din sistemul medical, mulţi dintre pacienţii cu HIV din România au fost nevoiţi, luna aceasta, să-şi întrerupă tratamentul care le asigură supravieţuirea. Membrii asociaţiilor anti-HIV susţin că s-a ajuns la o „situaţie dramatică, fără precedent”.
„O proastă gestionare a fondurilor”
Pacienţii cu HIV, cei mai mulţi dintre ei infectaţi încă din copilărie chiar în spitalele din România sfârşitului anilor ’80, s-au trezit în aprilie în faţa următoarei situaţii: fondurile pentru medicamentele anti-HIV, asigurate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au întârziat, bolnavii fiind obligaţi să-şi întrerupă schema de tratament pe care o urmau de ani buni.
Specialiştii spun că pacienţii ajunşi în această situaţie capătă rezistenţă, devenind, după schimbări repetate de medicamente, imuni la orice tratament. Lipsa medicaţiei pentru bolnavii cu HIV/SIDA este explicată de oficiali din Sănătate prin întârzieri în alocarea de fonduri de către Ministerul Finanţelor.
Concret, pentru primele trei luni din acest an, alocarea pe judeţe a fondurilor pentru „Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratament postexpunere” s-a realizat, la „nivelul mediilor lunare ale prevederilor anului 2009”, explică reprezentanţii CNAS.
Alocarea s-a făcut pentru numai trei luni, deoarece legislaţia privind programele naţionale pentru 2010 a fost mult întârziată şi nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial.
Banii pentru toate aceste programe nu vin de la fondul de asigurări, ci de la bugetul de stat şi sunt trimişi de la Finanţe la Ministerul Sănătăţii, apo