Fostul ministru al Muncii, Alexandru Athanasiu, susține că toate pensiile militare vor scădea deoarece pensionarii militari nu pot face dovada soldei pe care au avut-o în timpul serviciului. "Toţi militarii români nu au avut un carnet de muncă în care solda să fie trecută, evidenţiată foarte riguros, cum este cazul lucrătorilor cu contract muncă vor avea de suferit de pe urma noii Legi a pensiilor. În lege se spune că dacă nu pot face dovada venitului la care s-a plătit contribuţia sau care a fost avut în vedere, cum e cazul militarilor, la stabilirea pensiei, se ia venitul minim pe economie", a declarat Athanasiu în cadrul emisiunii Ora de Foc de la Realitatea TV. Asta înseamnă, potrivit fostului ministru al Muncii, că vor scădea toate pensiile militare, nu numai cele de peste 3.000 de lei, cum spunea premierul Emil Boc.
Sursa: cotidianul.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Fostul ministru al Muncii, Alexandru Athanasiu, susține că toate pensiile militare vor scădea deoarece pensionarii militari nu pot face dovada soldei pe care au avut-o în timpul serviciului. "Toţi militarii români nu au avut un carnet de muncă în care solda să fie trecută, evidenţiată foarte riguros, cum este cazul lucrătorilor cu contract muncă vor avea de suferit de pe urma noii Legi a pensiilor. În lege se spune că dacă nu pot face dovada venitului la care s-a plătit contribuţia sau care a fost avut în vedere, cum e cazul militarilor, la stabilirea pensiei, se ia venitul minim pe economie", a declarat Athanasiu în cadrul emisiunii Ora de Foc de la Realitatea TV. Asta înseamnă, potrivit fostului ministru al