Ana Maria, nepoata în vârstă de 23 de ani a cunoscutului politician Miron Mitrea, a fost înjunghiată şi tâlhărită, zilele trecute, chiar în blocul în care locuieşte. Atacatorul, care a mai fost condamnat pentru trafic de droguri, a fost reţinut ieri.
Tânăra, care este fiica fratelui mai mic al senatorului social-democrat Miron Mitrea, a fost atacată în holul blocului din cartierul Giuleşti, Bucureşti, în care locuieşte, într-una din zilele trecute, în timp ce se pregătea să intre în lift. Individul, care a urmărit-o o perioadă, a atacat- o şi i-a tăiat baretele de la geantă, cu intenţia de a i-o fura.
Ana Maria Mitrea a ripostat însă şi s-a luptat cu agresorul. Enervat, bărbatul a înjunghiat- o în spate, în zona rinichilor, apoi i-a luat telefonul şi portofelul în care avea acte şi 300 de lei.
Agresorul e un fost puşcăriaş
Din fericire, rana nu a fost foarte gravă, iar tânăra, care a beneficiat de îngrijirea medicilor, se simte acum bine. Poliţiştii Secţiei 4 au deschis o anchetă, iar ieri au reuşit să îl reţină pe atacator. Daniel Răducanu, în vârstă de 26 de ani, a mai fost condamnat pentru trafic de droguri, dar a fost eliberat cu un an mai devreme, pentru bună purtare. Surse din rândul anchetatorilor susţin că cel mai probabil Răducanu a atacat-o pentru a face rost de bani, ca să-şi procure droguri. Acesta a fost arestat pentru 24 de ore şi dus la Judecătoria sectorului 1.
Susţine că este nevinovat
Daniel Răducanu, 26 de ani, a afirmat în faţa anchetatorilor că este nevinovat. El a spus că, la ora la care a avut loc tâlhăria, se afla acasă şi lua masa cu iubita lui şi cu câţiva membri ai familiei.
Poliţia a ajuns să-l aresteze după ce Răducanu a folosit, imprudent, telefonul furat de la Ana Maria Mitrea.