Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul propune un proiect de Lege pentru contravenţiile silvice

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 21 aprilie 2010 ·

Guvernul a adoptat un proiect de lege privind privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, a anunţat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. „Proiectul de lege era necesar pentru că aveam o lege perimată din 2000, care era în vigoare, dar era total insuficientă, nemaivorbind de faptul că s-a aprobat în 2008 şi Codul silvic” a precizat ministrul Mediului. Proiectul de lege prevede contravenţii silvice la regimul privind administrarea şi amenajarea pădurilor, integritatea fondului forestier, paza şi protecţia pădurilor, regenerarea pădurilor şi punerea în valoare a masei lemnoase, exploatarea masei lemnoase şi recoltarea produselor nelemnoase, precum şi la controlul aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase, procedura de constatare şi sancţiunile. „Scopul nostru nu este să condamnăm oameni, ci  să prevenim, să verificăm, să controlăm şi să protejăm pădurea” a declarat Laszlo Borbely, care a adăugat că „în săptămânile viitoare vom face descinderi, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, în diferite zone ale ţării pentru a preveni sau stopa acest fenomen păgubos”. Ministrul Borbely a explicat că proiectul de lege cuprinde un număr mai mare de sancţiuni contravenţionale, precum şi o valoare a amenzilor mult mai mare, comparativ cu legea din anul 2000. De asemenea, proiectul de lege prevede creşterea numărului de agenţi constatatori: ofiţeri şi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul serviciilor profesionale pentru situaţii de urgenţă, personalul silvic din cadrul parcurilor naţionale şi naturale, la care se adaugă agenţii constatatori existenţi până acum, adică cei din structurile silvice. Actul normativ stabileşte şi procedura pentru confiscarea fizică şi contravalorică a materialelor lemn

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 54 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 54 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 43 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Val de emoţii la moartea actriţei Maggie Smith. „S-a tras cortina peste o comoară naţională”, a scris Regele Charles

Adevarul acum o ora
Moartea actriţei britanice Maggie Smith, câştigătoare a două Premii Oscar şi interpreta unui îndrăgit personaj din seria „Harry Potter”, a declanşat un val de emoţii în Marea Britanie. Începând cu Regele Charles, actori celebri şi fani şi-au amintit

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 28 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 5 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°