Domnul premier Emil Boc are o dilemă: “Domnule ministru Oprea, dar tancurile cum se descurcă în Afganistan… nu în Afganistan, în Irak, în nisipul… şi nu se opreau motoarele… La avioane de ce se opresc motoarele?”, a întrebat Boc.
La care ministrul Oprea i-a răspuns, argumentat, că și tancurile se mai opresc prin nisip. Dar, spre deosebire de avioane, tancurile nu cad. Și i-ar mai fi putut explica un lucru. Că pasagerii nu sunt soldați și când urcă în avioane (cu excepția celor militare) nu pleacă la război. Nu-și iau ”adio!” de la părinți, soție, copii sau logodnică, lăsând pe seama destinului întoarcerea lor acasă. Că e vorba de un risc asumat și, dincolo de glorie, un risc recompensat. Mă rog, până la plata pensiei, care tot în seama sorții rămâne dacă o primesc sau nu.
Cu o astfel de întrebare, Emil Boc ar fi putut ieși câștigător la o ediție specială a emisiunii ”Copiii spun lucruri trăznite” dacă, în spatele ei, nu ar fi și o mare doză de adevăr. Pentru că ea reflectă o mentalitate cu care românii sunt obișnuiți. Ei pleacă la drum pe șoselele țării la fel cum ar pleca la război. Îmi amintesc de un trist record stabilit în septembrie 2007 când, într-o singură zi, doar în județul Cluj au avut loc trei accidente în care și-au pierdut viața 11 oameni și alți 29 au fost răniți. Un studiu internațional recent plasa România în topul țărilor care plătesc din greu urmările accidentelor rutiere. În 2009 suma totală a pagubelor cauzate de astfel de evenimente pe drumurile din România era estimată la 4 miliarde de euro. În acest timp, Berceanu anunță, suficient, că în acest an nu va fi finalizat niciun kilometru de autostradă.
Astfel, e de înțeles mirarea lui Emil Boc. Riscul ca avionul unui motor să se oprească e oricum mai mic decât cel de a circula cu mașina prin România. Sau decât cel reprezentat de oprirea motorului unui tanc în nisipul fierbinte al
