Am mai scris despre asta, iar între timp nu am mai întîlnit aplauze la aterizarea avionului. Credeam căfenomenul s-a stins. Au scris şi alţii despre asta şi, mi-am zis, poate s-a mai obişnuit lumea cu aterizările şi au lăsat-o baltă cu aplauzele. În această seară, într-un avion al companiei El Al (care înseamnă, am aflat, “departe, pe deasupra”), plin cu români, la aterizare, pe Otopeni, s-au pornit aplauze furtunoase. Gestul mi se pare ridicol. Mulţi dintre cititori au fost de aceeaşi părere la discuţiile anterioare pe acest subiect. Nu ştiu dacă piloţii aud aplauzele, nici nu contează. Mi se pare că, spre deosebire de actori sau alţi artişti ai scenei, nişte piloţi aplaudaţi ar trebui să se simtă destul de prost. Pentru că gestul poate însemna “măi, nene pilotule, credeam că eşti prost rău, că dai cu noi de pămînt, că nu te pricepi, dar, iată, de data asta ai nimerit-o! Apauze, fraţilor!”

Aplauzele au fost urmate, imediat, de un alt gest de mare rafinament al civilizaţiei.Un tînăr s-a ridicat brusc, a deschis două compartimente pentru bagaje şi şi-a scos de acolo niscaiva pungi de la duty free. Avionul încă rula, stewardesele i-au spus în evreieşte să stea jos, tînărul nu a îneles, apoi i-au spus în engleză, iar nu a înţeles. Pînă la urmă i-au zis şi vreo doi români să stea jos. A stat numai după ce şi-a luat tot, lăsînd compartimentele de bagaje deschise.

Poate lansăm un nou curent: să aplaudăm şi la decolare. Nu ar fi interesant? Şi aplauzele să se manifeste şi cînd ni se aduce mîncarea în avion sau cînd sosesc stewardesele cu produsele de duty free.

Am mai scris despre asta, iar între timp nu am mai întîlnit aplauze la aterizarea avionului. Credeam căfenomenul s-a stins. Au scris şi alţii despre asta şi, mi-am zis, poate s-a mai obişnuit lumea cu aterizările şi au lăsat-o baltă cu aplauzele. În această seară, într-un avion al companiei El Al