Dar sumele alocate vor fi atent analizate de companii, iar firmele sunt în continuare prudente
Organizaţiile se orientează şi către trainingul intern
În 2009, piaţa de training s-a redus extrem de mult, cu aproape 50% faţă de anul precedent, dar pentru 2010 specialiştii din domenii se aşteaptă ca bugetele companiilor să se dezgheţe şi să aloce o sumă şi pentru training. Deşi companiile care oferă servicii de training au observat la sfârşitul anului trecut şi începutul lui 2010 ceva negocieri pe această piaţă, nu putem să ne grăbim şi să spunem că sume mari se vor redirecţiona către astfel de produse.
"În prima jumătate din 2009, situaţia a fost destul de incertă pe piaţa de training, însă a început să se clarifice începând cu al treilea trimestru. În toamna anului trecut o serie de companii au derulat licitaţii, fie din bugete proprii sau din finanţări, pentru programe de training care însumau câteva milioane de euro. Chiar dacă situaţia s-a mai îmbunătăţit, în opinia mea, piaţa de training s-a situat undeva în jurul sumei de 15 milioane de euro, o sumă foarte mică comparativ cu anul 2008", a declarat, pentru Curierul Naţional, Viorel Panaite, Partener, Human Invest, membru în Board-ul HR Club.
În acelaşi timp, şi Adriana Boşcănici, Managing Partner Trainart, subliniază că a existat o scădere importantă a acestui segment. "Un lucru asupra căruia aproape toţi sunt de acord este acela că în 2009 piaţa de training a scăzut cu 40-50% faţă de anul 2008, aducând piaţa aproape la nivelul anului 2007, întrucât anul 2008 a fost unul exploziv şi pentru această piaţă", a arătat Adriana Boşcănici.
S-a simţit că în 2009 nu au mai fost programe de training
Adriana Boşcănici a explicat pentru Curierul Naţional că pentru anul 2010 cu siguranţă va exista un reviriment şi, când spune acest lucru, se bazează în primul rând pe