Demnitatea nu tine de foame, dar te ajuta uneori sa ai impresia ca esti harnic, si exersand munca, chiar reusesti sa-ti placa. Si devii eficient. Asa ca reactia iute a Ambasadei Romaniei la Paris fata de cele petrecute intr-o emisiune de divertisment unde niste comici in cautare de haz facil au inventat salutul romanesc cu mana intinsa si capul plecat, rostind "S'il vous plait messieurs!", este laudabila.
Nu creste pensiile, nu tunde din deficitul bugetar, nu plateste ratele la banci, dar poate ii ajuta pe unii carora le-a mai ramas numai obrazul, deoarece nu l-au tranzactionat, sa umble cu capul drept.
Eu sunt un tip violent. N-as face rau niciunei muste, dar m-as rasti la ea pana i-ar crapa inima. Imi trec prin minte tot felul de razbunari pe francezi si admit ca sunt atributul unui spirit limitat. Dar ma simt mai bine in pielea goala plina de vanatai, cu picioare prea subtiri si doar cu cateva fire de par pe piept, fara sa incerc sa pretind ca sunt un filosof esuat.
Ar fi, de pilda, frumos sa nu mai cumparam produse frantuzesti. Cartofii din supermarket, de pilda. Pai ce vina au agricultorii de langa Dijon pentru proasta inspiratie a unui actor? Niciuna. Cum nu are nimic a face prietenul meu George din Paris, matematician intr-un institut prestigios, cu vina de-a fi roman. Sau un fel de tigan, nu-i asa?
Sau am putea face niste documentare despre pedofilii francezi veniti in Romania in cautare de prospaturi, stiind ca la noi fac 7 ani, nu 20, si probabilitatea sa fie prinsi e mult mai mica decat la ei, in natiunile morale pe care le pupam in cur cu mana intinsa.
Am putea, totodata, daca avem cate-un amic francez, sa-i troznim una in cap, numa asa. Si sa-l scuipam in fata, tiganeste.
Desigur ca daca am proceda astfel, am demonstra ca suntem cum se descriu ei: niste acordeonisti cocotati in copac
