Florin DUMITRESCU

publicitar

S-a mai spus: cei care în anii ’90 îi instigau pe oameni să strige „nu ne vindem ţara“ au dezmembrat-o bucăţică cu bucăţică. Drama industriei româneşti de tutun repetă istoriile unor produse/mărci emblematice ale României, cum ar fi „Aro“, „Cico“, „IOR“ sau „Gerovital“ (cel din urmă „reîntinerit“ de curînd, în urma unui îndelung proces între fabricanţii din Cluj şi Bucureşti care pare să se fi tranşat pentru clujeni ca prin... „Farmec“). Presa economică a scris la vremea respectivă despre toate acele scandaluri, dar... în zadar! Căpuşările, sifonările, dezasamblările care au urmat marii privatizări din industrie au găsit acoperire legală, chiar dacă uneori la limita infracţiunii. Paradoxul, pe care autorul acestor rînduri l-a mai enunţat, este că marilor branduri istorice româneşti le-a priit mai bine în perioada comunistă decît în actualul capitalism: atunci puteau fi susţinute prin politici de privilegiere, tocmai pentru că reprezentau mîndrii naţionale şi interese de stat.

Poate că un spirit întreprinzător va fi înregistrat la OSIM brandul „Carpaţi“, aşa cum s-a întîmplat cu „Eugenia“, „Brifcor“, „Pufuleţi“... Dar şansele carpatelor, mărăşeştilor şi snagoavelor să reapară pe piaţă, sub forma originară, de ţigarete populare, eventual produse de una dintre cele trei multinaţionale tutungereşti, e zădărnicită de tendinţa mondială de descreştere şi de descurajare a consumului de tutun. Oricîtă nostalgie şi farmec sentimental ar îngloba, brandul „Carpaţi“ pare condamnat pieirii, în măsura în care a reprezentat maniera românească (legată conotativ de era comunistă) de a fuma compulsiv, de nervi, de supărare pe viaţă, de foame chiar! Or, produselor de tutun li se mai întrevede azi un viitor, numai în măsura în care pot fi legate de un consum hedonic, huzuritor, de calitate. Reînvierea brandului „Carpaţi“ e posibilă numa