Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ne fac rău băuturile acidulate

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 aprilie 2010 ·

Unul dintre obiceiurile care ne afectează sănătatea este consumul de băuturi acidulate. Fie că este vorba de sucuri sau doar de apa minerală, acidul are un impact negativ asupra organismului nostru, cauzând mai multe probleme. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea: este asociat cu un risc crescut de osteoporoză, poate duce la formarea de pietre la rinichi, poate crea dependenţă, duce la irosirea a mii de lei în fiecare an, determină apariţia cariilor dentare, este posibil să conţină chiar materii fecale (din apa fântânilor), poate determina deficit de calciu şi, mai mult, este suspectat că ar spori riscul apariţiei de cancer pancreatic (această teorie este deocamdată destul de controversată).

Totodată, sucurile care conţin şi zahăr constituie un factor de apariţie a obezităţii şi chiar a diabetului de tip 2, informează Shine, citat de ziare.com. Mai mult, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Boston, consumul de băuturi acidulate este asociat cu un risc crescut de sindrom metabolic în rândul adulţilor de vârstă mijlocie. Sindromul metabolic se defineşte prin tolerantă scăzută la glucoză, dislipidemie, hipertensiune arterială, obezitate şi hiperinsulinemie.

Dintre aceşti factori, cel mai grav este rezistenţa la insulină. Persoanele care au sindrom metabolic prezintă risc crescut de mortalitate prin prisma bolii coronariene. În plus, femeile şi bărbaţii care consumă mai mult de un suc acidulat pe zi au avut o probabilitate cu 48% mai mare de a dezvolta probleme cardiace decât cei care consuma mai puţin. Acest studiu a venit ca o confirmare a altor cercetări care au demonstrat că un consum de băuturi acidulate poate duce la obezitate, rezistenţă la insulină la copii şi hipertensiune la adulţi. Unul dintre obiceiurile care ne afectează sănătatea este consumul de băuturi acidulate. Fie că es

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°