Cu ocazia închiderii, în luna februarie, a ultimei fabrici care încă mai producea țigări "Carpați", cea de la Sfîntu gheorghe, i-am invitat pe citiorii noștri, prin intermediul unui "Cu ochii-n 3,14", publicat în urmă cu cîteva săptămîni, să ne povestească amintiri, stări și senzații legate de "experiența" românească numită "Carpați".

Gabriel ROMAN

Am fumat „Carpaţi“...

Am fumat „Carpaţi“, îmi amintesc că îmi plăcea ideea că fumul tare = bărbatul tare = „Carpaţi“, deci. Fără „Carpaţi“ alunecăm spre o lume mai emo, mai spălăcită, toate îs spălăcite în ziua de azi, pînă şi alcoolul se bea responsabil, se fumează light, din oameni ne facem pui de gostat, de aceea nu mai fumăm „Carpaţi“ şi nici nu mai fumăm deloc, mîncăm legume... viaţa capătă din ce în ce mai mult gust de pui american şi pizza congelată.

Petru ALBU

„Ia şi tu una că n-o fi foc!“

Banditul ăla de Adrian era deja fumător vechi, cu toţi ăia 14 ani ai lui. Povestea că fuma de pe vremea cînd încă nu ştia să citească bine şi le zicea ţigărilor „scrapţi“, sugea cu înţelepciune din ţigara ţinută între degetele galbene. Am tras voiniceşte, gura mi s-a umplut de amar, ochii erau urzicaţi şi pieptul s-a umplut de beton. Rîdea căpreşte, blond şi superior, şi pe mine mă lua dracu’! Era prin ’70, Mureşul o luase razna şi veneau oameni din oraş să socializeze, să admire potopul şi curajul unora care traversau amazonul ăla noroios cu bărcile. Pluteau coteţe, paie, wc-uri, cadavre de animale, copaci...

Zece ani aproape că uitasem de „Carpaţi“, au fost anii de jocuri, de fotbal, alţi prieteni, alte preocupări. Apoi liceul cu nelipsitul „fumi-club“, statutul superior de membru participant, predarea cheii şi primirea bibanilor, apartenenţa vinovată la grupul care cumpăra dimineaţa „snopul“ de ţigări de la tutungerie, responsabilitatea de a cumpăni bine banii de corn cu iaur