Preşedintele de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic, spaniolul Juan Antonio Samaranch, în vârstă de 89 de ani, a încetat din viaţă, miercuri, la o clinică din Barcelona, anunţă presa spaniolă.
Marca a anunţat că decesul a fost confirmat de directorul serviciului de medicină internă de la spitalul Quirón, Rafael Esteban Mur.
Cine a fost Juan Antonio Samaranch
Conform TimesOnline Juan Antonio Samaranch, în vârstă de 89 de ani, a fost internat de urgenţă, marţi după-amiază, la spitalul privat din Barcelona pentru insuficienţă coronariană acută. Fostul preşedinte al CIO a fost internat de mai multe ori în ultimi ani, ultima dată, în octombrie 2009, după ce s-a simţit rău în timp ce se afla la Monaco.
"Juan Antonio Samaranch, internat la spitalul Quiron din Barcelona, a murit la ora 13.25 (11.25 GMT), miercuri, ca urmare a unui stop cardiorespirator", se arată în comunicatul clinicii din Barcelona.
În 2007, Samaranch a fost spitalizat din cauza unor probleme cardiace, iar în 2001 a stat mai mult timp în spital, cu diagnosticul oboseală cronică, după ce a părăsit preşedinţia CIO.
Juan Antonio Samaranch a fost preşedintele CIO în perioada 1980-2001, iar în acest moment este preşedintele de onoare al forului olimpic.
Reacţii la moartea lui Juan Antonio Samaranch
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat, miercuri, că fostul conducător al CIO Juan Antonio Samaranch a fost un "monstru sacru" pentru mişcarea olimpică, iar decesul său reprezintă o pierdere imensă pentru sportul mondial.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, fosta atletă Doina Melinte, a declarat, miercuri, că decesul preşedintelui de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, reprezintă o pieredere mare pentru întreg sportul mondial.