Grupul de Investigaţii Politice susţine că, în mandatul anterior de ministru al Finanţelor al lui Sebastian Vlădescu, o firmă la care acesta e acţionar a primit 7 contracte din bani publici în valoare de 500.000 de euro, în replică Vlădescu spunând că nu a făcut nimic ilegal sau imoral. GIP, condus de Mugur Ciuvică, precizează, într-un comunicat remis miercuri agenţiei Mediafax, că, în urma viiturilor din 2005 şi 2006, guvernarea PNL-PD a alocat sume importante de bani pen
Grupul de Investigaţii Politice susţine că, în mandatul anterior de ministru al Finanţelor al lui Sebastian Vlădescu, o firmă la care acesta e acţionar a primit 7 contracte din bani publici în valoare de 500.000 de euro, în replică Vlădescu spunând că nu a făcut nimic ilegal sau imoral.
GIP, condus de Mugur Ciuvică, precizează, într-un comunicat remis miercuri agenţiei Mediafax, că, în urma viiturilor din 2005 şi 2006, guvernarea PNL-PD a alocat sume importante de bani pentru lucrări de prevenire a inundaţiilor, iar unul dintre cei care "a profitat de aceste fonduri" a fost chiar ministrul de Finanţe de la acea vreme, Sebastian Vlădescu. Conform sursei citate, acesta a obţinut, în decembrie 2006, printr-o societate comercială la care deţine 47% din părţile sociale, Boss Construcţii şi Consultanţă SRL, contracte în valoare totală de 1.586.301 de lei fără TVA.
Grupul de Investigaţii Politice precizează că a fost vorba despre 7 contracte de "furnizare de echipamente de intervenţie la viituri" obţinute de la Administraţia Naţională "Apele Romane" (ANAR). La momentul atribuirii contractelor, Sebastian Vlădescu era ministrul al Finanţelor, ANAR era în subordinea ministrului Mediului de atunci, Sulfina Barbu, iar societatea Boss Construcţii şi Consultanţă SRL era "o firmă de apartament cu 5 angajaţi", se mai arată în comunicat.
GIP susţine că ANAR a cumpărat de la Boss Construcţ