Se pare ca, in sfarsit, maine, vulcanul islandez ma va elibera din prizonieratul meu de la Londra. Nu pot spune ca a fost tocmai neplacut, iar drept bonus am primit o experimentare a campaniei electorale din Marea Britanie.
Comparand-o cu cele care s-au desfasurat la noi in ultimii ani, iti dai seama ca suntem undeva in preistoria politicii. Macar pentru simplul fapt ca partidele din Marea Britanie au in permanenta, atunci cand nu sunt la putere, acel “cabinet din umbra”. Stii, atunci cand votezi, cine va conduce ministerul de finante si in ce fel, de exemplu. Orice problema apare pentru guvernarea britanica, presa se adreseaza imediat ministrului de resort din cabinetul din umbra si poti afla, de exemplu, cum ar fi reactionat ministrul conservator al transporturilor la criza provocata de norul de cenusa.
In plus, programele partidelor sunt mult mai clare si mai precise decat ar putea fi la noi vreodata: stii exact cum vor proceda in domeniul somajului, taxelor, sanatatii, pentru ca fiecare candidat pentru functia ministeriala isi prezinta planurile pentru portofoliul pe care il vizeaza, in timpul campaniei. La noi, in afara de doamna Andronescu de la PSD, de care poti banui ca ar ajunge ministru al educatiei daca social-democratii ar ajunge la putere, ce alta certitudine mai putem avea?
La noi, risti intotdeauna sa ai surprize atunci cand alegi un partid si acesta ajunge la guvernare. De unde puteai sa stii, de exemplu, ca Sebastian Vladescu va fi ministru de finante? Iar programul in privinta taxelor ne-a fost prezentat intotdeauna doar in linii foarte mari, de tipul impozit progresiv sau taxa unica. Dupa care te trezesti cu alte zece mii de taxe despre care nu ti-a vorbit nimeni. Iar opozitia de la noi se multumeste sa strige in gura mare ca ce face puterea nu este bine, fara insa a prezenta vreo solutie concreta.
Nu zic ca in alte parti n