* Radu Gheţea: Cel mai probabil, băncile se vor supune deciziei
Guvernul va adopta, în perioa-da următoare, un proiect de act normativ care va elimina comisionul de rambursare anticipată pentru toate creditele bancare. Anunţul l-a făcut premierul Emil Boc, ieri, în cadrul unui eveniment de prezentare a bilanţului de activitate al Consiliului Concurenţei pe 2009.
Prim-ministrul a precizat că proiectul de act normativ a fost realizat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, în colaborare cu Consiliul Concurenţei, şi a subliniat că această iniţiativă este susţinută de sprijinul Guvernului. Beneficiarii acestei măsuri ar urma să fie şi persoanele care deja au luat un credit bancar.
"Ne propunem să adoptăm aceas-tă propunere care prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată a creditelor bancare, extinzând eliminarea comisionului de rambursare anticipată atât pentru creditele cu garanţie imobiliară, cât şi asupra celor fără acest tip de garanţie", a explicat Emil Boc.
Premierul a precizat că eliminarea comisionului de rambursare anticipată pentru toate creditele bancare va avea efecte benefice, imediate, pentru toţi clienţi băncilor, dar şi pentru economie per-ansamblu: "Acest proces va stimula creşterea concurenţei în sistemul bancar şi va avea efecte pozitive asupra tuturor cetăţenilor care au luat credite şi care, astfel, vor ajunge să beneficieze de dobânzi mai reduse şi nu vor mai fi < captivi > unui credit nefavorabil timp de 20 ani".
Începând cu luna iunie, comunitatea bancară va limita la 1% comisionul de rambursare anticipată pentru creditele de consum negarantate, cu valori cuprinse între 200 şi 75.000 de euro, conform unei Directive europene, citate de Mediafax.
Directiva mai prevede că obligaţia băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privinţa