Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţişti bătuţi cu bâtele la Sohodol

Publicat in Adevarul, joi 22 aprilie 2010 ·

Doi poliţişti care au intervenit aseară în aplanarea unui conflict în comuna Sohodol au fost bătuţi. Agenţii de poliţie au intervenit pentru aplanarea scandalului moment în care au fost loviţi cu bâtele de doi tineri.

Unul dintre agenţii de poliţie, care a suferit răni grave la cap, a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Cluj-Napoca. Al doilea poliţist are răni uşoare ce nu au necesitat internarea în spital.

„La locul evenimentului s-au deplasat doi agenţi din cadrul Postului de Poliţie Sohodol, care au constatat că cele sesizate se confirmă şi au identificat persoanele implicate în scandal, aflând totodată că altercaţia continuă la imobilul unuia dintre ei. Ajunşi la imobilul respectiv, poliţiştii au intervenit pentru aplanarea conflictului, moment în care au fost loviţi cu bâtele de către P.D.S. de 24 de ani şi P.G.C., de 26 de ani, ambii din comuna Sohodol, unul dintre poliţişti fiind lovit în zona frontală a capului, iar celălalt, peste braţ, corp şi în zona capului“, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba.

Agresorii sunt cerectaţi penal

Potrivit site-ului IPJ Alba, la Postul de poliţie din Sohodol lucrează agentul şef adjunct Lucian Bumb (şef de post), agentul şef Victor Ovidiu Gomboş şi agentul Lidia Maria Giurgiu.

Ambii agenţi de poliţie au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc Cîmpeni, unde pentru unul dintre ei a fost stabilit diagnosticul de ”traumatism cranio cerebral acut deschis, plăgi contuze frontale, fractură cu înfundare os frontal stâng, hematom palrebral voluminos bilateral, predominant stâng”. Datorită stării grave a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Cluj Napoca pentru investigaţii de specialitate. Pentru celălalt poliţist a fost stabilit diagnosticul de ,,traumatism cranian, hematom retroaoricular stâng, contuzie braţ stâng”.

„În cauză se efectuează cercetări sub supraveg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 36 minute
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum o ora
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum o ora
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 56 minute
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 3 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum 2 ore
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum o ora
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°