Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surupăceanu: Jenant şi derizoriu, gestul preşedintelui Băsescu de a mă da în judecată

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 ·

Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a declarat, joi, că gestul preşedintelui Traian Băsescu de a-l da în judecată pentru că a susţinut că Guvernul şi Preşedinţia favorizează şi susţin consumul de droguri uşoare este "jenant şi derizoriu, o insultă la adresa societăţii".

"În deplină siguranţă asupra poziţiei mele în acest proces, sunt dornic să-mi pot susţine cauza în mod public, cu argumentele şi probele de care dispun. Altfel, găsesc gestul domniei sale (preşedintelui Traian Băsescu - n.r.) jenant şi derizoriu, dată fiind suma de 100 lei care mi se cere drept despăgubire. Consider că gestul lui Traian Băsescu e o insultă la adresa societăţii noastre, pe care consumul de droguri în rândul tinerilor o costă cu mult mai mult. Ştiu că o campanie electorală are preţul ei, dar şi că el ar trebui să fie infinit mai mic decât viaţa şi siguranţa noastră. La fel cum ştiu că într-o asemenea situaţie, singurul proces pe care un om de caracter şi de stat ar trebui să şi-l facă, este cel de conştiinţă", se arată într-un comunicat semnat de Mugurel Surupăceanu, remis joi agenţiei Mediafax.

Deputatul PSD mai susţine că, pe ideea că cea mai bună apărare este atacul, preşedintele Traian Băsescu l-a acţionat de curând în instanţă, ca răspuns la acuzaţiile conform cărora ar fi favorizat consumul de droguri uşoare.

"Într-adevăr, îmi asum ceea ce am spus în 14 februarie şi după aceea: că am fost unul dintre iniţiatorii legii antidrog pe care Senatul (2009) şi Camera Deputaţilor (2010) au aprobat-o şi pe care domnia sa, în mod nejustificat, a refuzat să o promulge, că la comanda lui Traian Băsescu, PDL a votat împotriva iniţiativei mele de a înfiinţa o comisie de anchetă parlamentară în vederea elucidării problemei drogurilor uşoare şi a intereselor adiacente chestiunii, că preşedintele are ceva de ascuns, deoarece o perioadă destul de lungă de aproape o lună şi jumăt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°