Intr-un fel, profesorii au tot dreptul sa protesteze. Au tot dreptul sa sanctioneze aspru macar dispretul minciunii cu care au fost tratati. Exista insa si o mare parte nejustificata in acest protest, o parte venita din reflexe si mentalitati comuniste.

Dupa ce le-a fost vanturata pe sub nas o majorare salariala de poveste, nu doar promisa, ci chiar legiferata si promulgata cu entuziasm, la numai un an si jumatate distanta, profesorii ajung sa fie fericiti daca au ramas cu veniturile, nemajorate, intacte.

Multi dintre ei au pierdut bani in virtutea noii legi de salarizare in domeniul bugetar. Ca urma sa se intample asa ceva era de asteptat, cat timp unul dintre rosturile legii era sa anuleze parte dintre sporurile care rotunjeau, uneori aberant, salariile bugetarilor.

Problema este insa ca profesorii au motive sa se simta din nou mintiti si in aceasta privinta, cat timp premierul le-a garantat de nenumarate ori ca nimeni nu va pierde bani.

Pus in fata fluturasilor de salariu, premierul promite acum o ordonanta de corectare a legii. Cine sa-l mai creada? Si cum sa inghita profesorii adaptarea la criza, cat timp prin alte domenii, tot bugetare, se dau prime grase, se platesc salarii uimitoare, se incheie contracte cu forme capusa ale protejatilor zilei.

Actuala putere, orice putere poate cere sacrificii numai cat timp este onesta, impune masuri coerente si se bucura de increderea poporului in competenta si viziunea sa. Nici una dintre conditii nu au fost indeplinite, cel putin in cazul profesorilor.

Exista insa si un revers al medaliei, cel putin la fel de important. Sa nu uitam putin la programul unui profesor. Norma didactica este intre 16 si 18 ore pe saptamana. Adica mai putin de 4 ore pe zi. Sunt putini profesorii incepatori care au norme mai mari. Daca ne gandim ca inainte de 1989, norma dida