-“Ia zi blondo, ce treaba ai tu cu al meu ma blondo, ‘reati ale naibii, credeai ca nu te gasesc, ha? Stai sa vezi ce-ti trag eu tie!”
Si dai si dai, cu poseta in cap, trage-o de par, rupe-i hainele, ce mai, am facut-o varza (aveam vreo 20 de ani atunci ). La final, cand i-am strigat numele (Mona) am auzit printre lacrimi ”Mona e vara-mea, eu sunt Roxana “. Atunci, am inghetat. Eu, sarisem din cauze de “gelozie” asupra Roxanei, pentru ca stiam masina cu care circula “Mona“. Dar, la volan era verisoara ei! Bineinteles ca am plecat bombanind (pe atunci nu le aveam cu scuzele) si m-am gandit ”hm, ce noroc au unele si ce ghinion altele “.
Gelozia e o boala grea. Desi este legata ombilical (se pare) de iubire, inclin sa cred ca gelozia bolnava ca n-are deloc de-a face cu iubirea. Dimpotriva.
Dar in acelasi timp nu pot sa nu remarc ca gelozia este de mai multe feluri. Exista gelozia aceea maladiva izvorata din propriile nesigurante, gelozia justificata de greselile iubitului/ei sau gelozia oarecum inevitabila, atasata de iubire, mica “rama” care ne insoteste pe toti cei care avem inimile amanetate sau date forever pe aici, pe acolo…
Cand cel sau cea in care iti asezi frumusel increderea din start si primeste fara intrebari credit nelimitat greseste, incep indoielile. Intai niste indoieli mici, pe urma cutremurele inimii nu se mai opresc, ca in cele din urma neincrederea si gelozia sa apara fara drept de apel. Inteleg aceasta gelozie, nu am fost nici eu prea departe de ea in fosta mea familie, tocmai de aceea, refuz sa ma traiesc asa ceva vreodata.Gelozia aparuta in urma tradarii trage in jos (cum altfel ,doar nu in sus) individul si ajunge sa alerge pe tarlaua sufletelor noastre cot ca cot cu iubirea. E groaznic. Sa privesti (ca barbat sau ca femeie ) cu multa suspiciune si cu multa rezerva orice persoana de sex opus care se apropie de partenerul
