Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru cine tragi sforile, Mircică?

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 aprilie 2010 ·

Finalul acestui campionat riscă să se transforme într-un fiasco, dacă nu am ajuns deja pe culmile penibilului. Arbitrii execută ordine foarte clare, indiferent de cine e călcat în picioare pentru îndeplinirea lor. Cineva trebuie să iasă neapărat campioană şi mai multe echipe, cu patroni guralivi, trebuie să ia calea ligilor secunde. La vârf, ierarhia e, în mare, deja stabilită, fiind doar o noţiune de timp până când CFR Cluj se va încorona, din nou, campioană a României. La fel ca şi acum doi ani, asupra succesului acestora o să planeze multe suspiciuni. Dacă pe vremuri puteam să dăm vina pe ordinele de partid, pe directivele lui Ceauşescu sau pe influenţa pe care o avea clubul Dinamo, de data aceasta, clujenii sunt suficient de „solizi“ pentru a lua eventul. Doar nu-şi mai permiteau ardelenii să joace titlul pe teren. Era de neconceput să rămână iarăşi de căruţă precum anul trecut. Privind partea de sus, cărţile par deja făcute, urmând ca lupta cea aprigă să se dea jos, la retrogradare. Întrebarea rămâne însă: pe cine nu mai vrea Mircea Sandu şi compania la anul în Liga 1? Doi dintre patronii echipelor de jos, Mititelu şi Condescu, sunt duşmani declaraţi ai „Naşului“ şi nu cred că ar fi vreo satisfacţie mai mare pentru sforarul Ligii 1 decât să-şi vadă alţi doi contestatari aruncaţi în groapa diviziilor secunde, unde să li se piardă urma şi glasul. De partea cealaltă, unul dintre acoliţii capilor FRF, LPF şi CCA, deci ai corupţiei din fotbalul românesc, este Gheorghe Ştefan. Aflat în toropelile zonei retrogradării, acesta probabil aşteaptă o răsplată de genul unei prezenţe în campionatul viitor. Să prindă şi Ceahlăul două sezoane consecutive în Liga 1 şi să-şi revină încet-încet pe linia de plutire. Personal, m-am săturat să tot văd arbitri „orbi“, care încep să se jelească după ce fac rău. M-am săturat de zicala „şi arbitrii sunt oameni, deci sunt supuşi greşelilo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°