Tehnicianul Craiovei, Mark Wotte, nu se va putea baza duminică, la meciul cu campioana en-titre Unirea Urziceni, pe trei jucători de bază.
Victoria de la Vaslui a lăsat urme în tabăra Universităţii Craiova. Bulgarul Valentin Iliev, jucător important în apărarea echipei, a suferit o entorsă de gleznă şi nu va putea juca duminică, făcându-se eforturi pentru ca el să fie recuperat până la 1 mai, când oltenii întâlnesc pe Inter Curtea de Argeş.
Nici mijlocaşul la închidere Spase Dilevski, o altă piesă importantă din angrenajul Ştiinţei, nu poate juca cu Unirea din cauza unei întinderi, el nefiind lăsat de medici să forţeze pentru a nu se alege cu o ruptură musculară.
Celor doi se adaugă Silviu Lung junior, suspendat o etapă după cartonaşul roşu primit la Vaslui, aşa că olandezul Wotte are motive de îngrijorare.
Va reveni, în schimb, Bălace, în timp ce locul lui Iliev va fi luat, cel mai probabil de Barbu, al lui Dilevski de Bărboianu, iar Lung va fi suplinit de Merlier. La limita suspendării se mai află alţi cinci alb-albaştri: Găman, Bărboianu, Bălace, Trică şi Prepeliţă.
„Dacă duminică învingem Urziceniul, pe teren propriu, atunci nu vom mai avea niciun fel de emoţii în privinţa retrogradării", a spus Alex Piţurcă, cel care a adus Craiovei victoria de la Vaslui.
„Nu ne-am salvat încă de la retrogradare. Avem acum două meciuri acasă foarte importante (cu Urziceni şi Inter Piteşti - n.r.), de unde trebuie să scoatem cel puţin patru puncte“, este de părere şi căpitanul Ştiinţei, Andrei Prepeliţă.