Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băcăuanii resping asigurarea locuinţei

Publicat in Adevarul, joi 22 aprilie 2010 ·

Societăţile de asigurări au pornit deja în căutarea de clienţi pentru asigurarea locuinţei, care va deveni obligatorie de la 1 iulie.

Reprezentanţii firmelor de asigurări din Bacău sunt pesimişti atunci când vine vorba despre asigurarea obligatorie a locuinţei. Aceasta şi din cauza tendinţei potenţialilor clienţi de a respinge ideea că pot fi obligaţi de stat să plătească o asigurare.

„Din ce am văzut până acum, programul de asigurare obligatorie a locuinţelor va fi un eşec. Instituţiile statului nu sunt pregătite nici acum, cu două-trei luni înainte de start. Oamenii nu au fost informaţi corect, nu s-au stabilit multe lucruri importante. Nu avem mari motive de optimism“, ne-a declarat Adrian Preda, asigurator.

„Cum să fiu obligat?“

De altfel, cel puţin jumătate dintre cetăţeni nu sunt de acord cu această măsură. „Eu mi-am asigurat locuinţa din proprie iniţiativă, însă nu mi se pare normal să fii obligat să faci asta. Este bunul meu, dacă vreau îl asigur, dacă nu, nu. Poate peste un an sau doi nu mai am bani să o asigur sau pur şi simplu nu vreau. Cum să fiu obligat de instituţiile statului ?“, a întrebat retoric Constantin Burcă, proprietarul unui apartament cu trei camere.Firmele de asigurări pregătesc, totuşi, oferte speciale, pentru a găsi cât mai mulţi clienţi odată ce va intra în vigoare obligativitatea asigurării locuinţei.

60 de euro pe an

„Avem oferte, informăm clienţii şi sperăm ca programul să fie un succes, chiar dacă în alte ţări europene nu prea a mers aşa cum se preconizase“, a spus Ionuţ Mihăilă, şeful unei agenţii de asigurări din Bacău. Preţul unei astfel de poliţe variază în funcţie de valoarea locuinţei care urmează a fi asigurată. Spre exemplu, pentru un apartament de bloc, construit după 1990, cu valoarea estimată la 90.000 de euro, proprietarul trebuie să scoată din buzunar 60 de euro pe an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate face USR propagandă electorală pentru Nicușor Dan? Ce spune ghidul Autorității Electorale Permanente

HotNews acum 57 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat un ghid pentru etichetarea materialelor publicitare politice, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale 2025, precizând condițiile în care un candidat își poate face campanie

Mesaje de Florii 2025. Urări, felicitări și mesaje prin care să le spui „La mulți ani!” de Florii celor dragi, generate de Chat GPT

HotNews acum 2 ore
Floriile reprezintă prima sărbătoare importantă a primăverii, cu o săptămână înainte de Paște. Este o zi deosebită de a petrece timpul împreună cu cei dragi, mai ales dacă ai în familia ta onomastici ai zilei. O metodă la îndemână pentru a-ți bucura

Trump susţine că tarifele reciproce nu vor afecta smartphone-urile

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Trump anunţă că tarifele „reciproce” pe care le impune nu vor viza smartphone-urile, într-un efort de a calma pieţele financiare globale, informează sâmbătă Financial Times. Potrivit unui anunţ postat vineri seară de către Biroul de Va

David Popovici s-a retras din finala la 100 metri liber la Otopeni

Ziarul Financiar acum 17 minute
Vedeta Campionatului Naţional de înot de la Otopeni, David Popovici, s-a retras în ultimul moment din finală, astfel că Patrick Dinu s-a impus fără emoţii. Multiplul campion David Popovici a preferat să nu rişte, renunţând să participe la finala de

Superliga – play-out: Sepsi OSK – Farul Constanţa 1-4

News.ro acum o ora
Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-1, formaţia Sepsi OSK, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Covăsnenii au trimis mingea în plasă, în minutul 21, prin El Sawy, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum o ora
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Vremea

București
acum

10°
sâm.

3°/12°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°