Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaz Metan, fără Pustai

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 ·

Antrenorul Mediaşului, Cristi Pustai, a cerut timp de gândire asupra viitorului său pe banca Gazului până după ultima „intermediară". Parcursul bun al echipei Gaz Metan Mediaş din acest sezon l-a făcut pe antrenorul Cristi Pustai să se gândească dacă va mai continua sau nu pe banca sibienilor. Profesorului de matematică îi expiră contractul în această vară, dar nu s-a grăbit să semneze un nou angajament, ci a cerut timp pentru a-şi calcula viitorul. Acest lucru, inevitabil, a dus la o serie de interpretări. „Gura lumii e slobodă. Nu am refuzat prelungirea contractului, dar nici nu am semnat un nou angajament. Am avut o discuţie în trecut cu oficialii echipei şi am convenit că o vom relua după ultima etapă intermediară, când ar putea fi stabilit totul din punct de vedere matematic. Acum vreau să mă concentrez doar asupra a ceea ce am de făcut la echipă pentru a scăpa de retrogradare şi am nevoie de linişte, nu să mă gândesc dacă o să rămân sau nu la Mediaş. Este timp şi de aşa ceva", a declarat, pentru România Liberă, antrenorul medieşenilor.

Gaz Metan le va întâlni în următoarele două etape pe două dintre contracandidatele la rămânerea în prima ligă, Gloria Bistriţa, duminică, şi pe Poli Iaşi, săptămâna viitoare. „O victorie în meciul cu Bistriţa ţi-ar da o oarecare linişte pentru finalul campionatului, deşi o să am emoţii cu privire la rămânerea în Liga I până când, din punct de vedere matematic, nu se mai poate întâmpla nimic. Nu vedeţi că a bătut Craiova la Vaslui? Există rezultate surprinzătoare şi trebuie să muncim în continuare pentru salvare", a mai spus tehnicianul Gazului.

„CFR Cluj, campioană"

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, nu are o favorită la titlul de campioană, însă consideră că CFR Cluj are cele mai multe şanse. „Pe cine mi-aş dori campioană? Pe Gaz Metan Mediaş. Din păcate, nu se poate asta, aşa că nu am ni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 48 minute
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°