Luni: Vă supun atenţiei următoarea idee a scriitorului israelian Amos Oz, într-o discuţie cu Jean Daniel, directorul revistei Le Nouvel Observateur. Daniel nu îşi ascundea decepţia faţă de actuala politică a Israelului, stat născut, cu atîtea speranţe şi entuziasm, dintr-o utopie. Oz îi răspunde că „Israelul nu poate fi o decepţie decît dacă e privit ca o ţară născută dintr-un vis“. Şi – atenţie! – „tot ce se naşte dintr-un vis nu poate fi decît dezamăgitor. Singurul fel de a păstra intact un vis este de-a nu-l trăi întruchipat. Aceasta e valabil şi în fantasmele erotice, şi în scrierea unei cărţi, şi în naşterea unei ţări“. Nu cred că noi, specializaţi în decepţii, aici, la porţile Orientului, unde totul, chiar şi o revoluţie, este luat cu cea mai mare lejeritate, ne putem permite să ignorăm această idee, venită dintr-un Orient fie şi Mijlociu, dar extrem de violent. Dacă vă interesează – şi ştiu că toate vă interesează –, Amos Oz este autorul unui roman, Fima (tradus şi în româneşte la Polirom), într-atît de bun încît, mulţumită lui, m-am împăcat cu un prieten de care îmi jurasem să mă despart definitiv.

Marţi: Fiindcă ştiu că vă preocupă toate fenomenele în societatea noastră, aş dori să găsiţi o explicaţie la frenezia cu care circulă întrebarea: „Mă-nţelegi?“ în toate convorbirile noastre. De la şoferi, unchi şi mătuşi, pînă la George Becali, nu ne mişcăm decît însoţiţi de acest „mă-nţelegi?“. Nu l-am cunoscut la această intensitate înainte de 1989. Să fie o nevoie imperativă de comunicare între români? Greu de crezut. Să ne îngrijoreze permanent lipsa de claritate în ce gîndim? Ar fi prea frumos. Să fie dorinţa intempestivă – pînă la tic verbal – ca, pe lîngă dreptatea şi adevărul obsesive, să triumfe şi logica? Nu ar fi chiar absurd.

Miercuri: Nu vă ascund că duminical urmăresc la TV 5 emisiunea Kiosque, în care corespondenţi ai presei străine