Angajatii Institutului Cantacuzino din Capitala, de la linia de BCG, nu vor fi disponibilizati, acestia urmand a fi redistribuiti in alte sectoare, pentru ca sectia isi va relua activitatea probabil spre sfarsitul anului, a anuntat Geza Molnar, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, citat de Agerpres. Angajatii Institutului Cantacuzino au organizat, joi dimineata, un protest spontan in fata sediului institutiei, nemultumiti ca licenta Institutului a fost ridicata in luna februarie, iar acesta nu mai poate produce vaccinuri. Ei se temeau de intentia Ministerului Sanatatii de a-i concedia, dupa ce mai multe sectii de productie au fost inchise.
Geza Molnar a precizat ca sectia de vaccinuri a Institutului va produce, incepand cu luna mai, vaccinul sezonier, aici cerintele cerute de Agentia Nationala Medicamentului fiind indeplinite. Oficialul a mai aratat ca managerul Institutului Cantacuzino va trebui sa prezinte, luni, noua organigrama care va trebui sa tina seama de functiile recomandate de Agentia Nationala a Medicamentului, necesare pentru activitatea institutiei, potrivit Agerpres.
La sectia BCG sunt 14 angajati, iar la sectia de gripa 45. Molnar Geza a precizat ca vaccinul BCG va fi achizitionat din import, fiind posibil ca peste 20.000 de doze necesare judetelor Arad, Timis, Bihor sa fie donate de Ungaria, un sprijin in acest sens urmand sa vina si de la UNICEF. Institutul Cantacuzino va trebui sa duca la indeplinire planul de conformitate stabilit de Agentia Nationala a Medicamentului si sa inceapa retehnologizarea liniilor de fabricatie, dar acest lucru ar putea dura 7-8 luni, a declarat Gabriel Ionescu, noul director al Institutului.
Geza Molnar a subliniat ca institutul nu va fi desfiintat, pentru ca orice tara trebuie sa aiba o unitate strategica pentru vaccinuri.
Institutul Cantacuzino a fost al doilea institut