Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii supradotaţi pot fi viitorii ambasadori ai României în străinătate

Publicat in Adevarul, joi 22 aprilie 2010 ·

Fără a avea un centru pentru susţinerea şi dezvoltarea inteligenţei şi talentului tinerilor, România este una dintre puţinele state din Uniunea Europeană care se poate mândri cu faptul că are parte de oameni care au ajuns în top, la conducerea unor firme de suces sau studiază la universităţi de renume din străinătate.

Pentru a putea veni în sprijinul copiilor şi tinerilor inteligenţi, dotaţi cu un potenţial înalt, care să ne reprezinte aşa cum trebuie în lume, Institutul Român de Studuii şi Cercetări Avansate (IRSCA) Gifted Education a lansat, în urmă cu doi ani, un proiect de referinţă.

Mai citiţi şi:

Radu şi Robert, gemenii care au reuşit să învingă autismul

Inteligenţa trebuie hrănită toată viaţa

În 2008 s-au pus bazele primului Centru pentru Descoperirea şi Dezvoltarea Talentului şi inteligenţei (Centru Gifted Education) prin colaborare cu mediul de afaceri, ONG, şi statul român pentru susţinerea şi realizarea unui program la nivel naţional al educaţiei de excelenţă.

Gifted educaţion reprezintă o uriaşă reţea şcolară, la nivel mondial, cararcterizată prin promovarea celor mai buni profesori, a celor mai bune curicule şi a practicilor de top la nivel naţional şi internaţional. Talentul, abilităţile, aptitudinile şi potenţialul natural al copiilor printr-o educaţie de calitate se găsesc în conceptul de „Gifted education”.

„Gifted education nu reprezintă o educaţie elitistă”, după cum ne-a explicat managerul de proiect Monica Gheorghiu. Acest concept nu se adresează unui procent redus din şcolari ci tuturor categoriilor de copii, lucru care este precizat şi pe site-ul instituţiei, giftededu.org.

Membrii IRSCA Gifted Education îşi propun să scoată în evidenţă potenţialul tinerilor din ţara noastră, indiferent de categoria socială. Acest lucru se poate realiza prin intermediul unei educaţii individualizate, o prezentare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 24 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°