Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul din Ştefan cel Mare » Răi, da' buni

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 aprilie 2010 ·

Şefii au fost nemiloşi cu Bratu, Mărgăritescu, Zicu, Boştină şi Adrian Cristea, tratîndu-i însă cu blîndeţe pe N'Doye şi pe Alexe

Nicolae Badea şi Cristi Borcea au hotărît ieri, la capătul unei şedinţe de 7 ore ţinută la restaurantul lui Turcu, sancţiuni drastice împotriva jucătorilor care au dinamitat atmosfera din lot. "E vorba de pedepse preliminarii, dar sînt şanse foarte mari să devină cele finale", a explicat o sursă a Gazetei. Şefii au vrut iniţial să le ia 50 la sută din contractele anuale, dar nu s-a putut, întrucît ROAF-ul precizează că maximum un sfert din salariu poate fi reţinut. Sancţiunile au fost prezentate aseară la emisiunea Fanatik Show, de la DigiSport:

1. N'Doye - Reprimit la prima echipă, poate juca, amendat cu 25 la sută din contractul pe ultimul an, mai exact cu 30.000 de euro. Dacă se cuminţeşte pe acest final de sezon, scapă definitiv, nu va mai fi pus pe lista de transferuri.

2. Bratu - Reprimit la prima echipă, amendat cu 25 la sută din contract, adică 40.000 de euro. În vară, va fi pus pe lista de transferuri!

3. Alexe - Dacă îşi cere scuze public, va fi iertat şi reprimit la prima formaţie. Va fi amendat cu 25 la sută din contract, adică 15.000 de euro. Dacă nu îşi cere scuze, va fi suspendat pînă la finele campionatului şi pus pe lista de transferuri!

4. Mărgăritescu, Adrian Cristea, Boştină, Zicu - Sînt scoşi în afara lotului, se vor antrena separat în continuare, fiind suspendaţi pînă la finele campionatului. Cei 4 sînt amendaţi cu cîte 25 la sută din contract. "China" cotizează cu 30.000 E, Cristea cu 17.500 E, Boştină cu 40.000 E, iar Zicu trebuie să lase la casierie 50.000 E. Toţi vor fi puşi pe lista de transferuri.

"Cei care au fugit din cantonament vor suporta consecinţele acţiunilor lor, fiind posibilă chiar încetarea raporturilor contractuale"

Nicolae

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°