Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzica si Dansul in Vechea Cetate Callatis (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 22 aprilie 2010 ·

Muzeul de Arheologie „Callatis" Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu: Şcoala nr. 1 Mangalia, Colegiul Economic Mangalia şi Clubul Artelor „Solteris" din Mangalia, au organizat miercuri, 21 aprilie 2010, ora 13.00, la sediul muzeului callatian, lecţia deschisă cu tema: „Muzica şi dansul în vechea cetate Callatis".

În deschidere, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis" Mangalia, cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, a menţionat: „În ultimul timp, la muzeul callatian, am mai organizat câteva lecţii deschise pentru elevii instituţiilor de învăţământ din Mangalia, iar temele au fost diverse: Teritoriul callatian în epoca greacă, Creştinismul la Dunărea de Jos, Viaţa şi jertfa Sf. Dimitrie, Obiceiuri şi tradiţii de Paşti etc. De această dată am dorit ca voi, elevii, să fiţi mult mai interesaţi de tema lecţiei şi ce poate fi mai atractiv, la vârsta adolescenţei, decât muzica şi dansul? Prin urmare, am hotărât să vă vorbim despre muzica şi dansul la callatieni, în perioadele: greacă şi romană.

Cert este că muzica şi dansul ocupau un loc important în societatea greacă. Printre cele nouă muze adorate şi slujite de către greci le regăsim pe: Euterpe (muza muzicii) şi Terpsihora (muza dansului), fiicele lui Zeus şi Mnemosyne. Ulterior, cultura romană a preluat practica şi teoria muzicală a civilizaţiei greceşti. Muzica s-a dovedit a fi, în Antichitate, un factor important în educaţia tineretului. Se cânta vocal şi/sau cu ajutorul instrumentelor şi existau diferite genuri muzicale cu o tematică variată, iar ca exemple avem: cântecele de leagăn, de nuntă, de petrecere, de muncă etc."

Despre muzică şi dans, de-a lungul istoriei, dar în special cu referire la epocile greacă şi romană, a vorbit Liliana Vioiu, muzeograf la Muzeul de Arheologie „Callatis" Mangalia. Ea a prezentat elevilor primele manifestări ale muzicii ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 43 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°