* asta s-a întâmplat cu banii alocaţi pentru cursurile la care fostul subprefect Dorian Stoianovici a fost trimis, în contextul în care acestuia i-a încetat mandatul de 6 luni
Deşi a fost subprefect numai 6 luni, statul a cheltuit cu Dorian Stoianovici, în afară de indemnizaţie, şi alţi bani publici, pentru "şcolarizarea" acestuia. Mai clar, cu câteva săptămâni înainte de a i se încheia mandatul, acesta a fost trimis la nişte cursuri de specializare privind spaţiul Schengen. Deşi nu Prefectura Brăila a scos banii din propria vistierie pentru acest lucru, cert este că acest tip de cursuri se organizează pe bani publici, iar în contextul în care Stoianovici nu mai este subprefect, banii respectivi au fost, pur şi simplu, risipiţi. "Programările pentru acest curs se fac cu 2 - 3 luni înainte, iar la momentul respectiv şi nici măcar când a plecat efectiv la curs, nu ştiam că nu se va mai prelungi mandatul de subprefect", ne-a explicat purtătoarea de cuvânt a Prefecturii, Luiza Pricop. Amintim că la începutul acestei săptămâni, Guvernul a decis încetarea mandatului de subprefect pentru Dorian Stoianovici. Aşa cum a explicat Stoianovici la momentul respectiv, de fapt, el era detaşat pentru 6 luni pe postul de subprefect, iar Guvernul a decis, pur şi simplu, să nu îi mai prelungească mandatul. Stoianovici a explicat că încetarea mandatului său nu are nicio legătură cu faptul că ar fi fost anchetat de o comisie din cadrul MAI pentru trafic de influenţă, după ce a fost reclamat că, într-o noapte, ar fi făcut scandal în sediul Poliţiei Rutiere, încercând să îi convingă pe poliţişti să fie mai îngăduitori cu un cunoscut de-al său. * asta s-a întâmplat cu banii alocaţi pentru cursurile la care fostul subprefect Dorian Stoianovici a fost trimis, în contextul în care acestuia i-a încetat mandatul de 6 luni
Deşi a fost subprefect numai 6 luni, statul a cheltui