Lansat pe piata din Germania in urma cu 3 ani, serviciul de targetare predictiv-comportamentala al companiei Nugg.add este disponibil si pe plan local, prin partneriatul semnat cu Httpool Romania. Stephan Noller, CEO-ul Nugg.add, a vorbit intr-un interviu acordat Wall-Street despre avantajele acestui serviciu si ce economii poate genera in desfasurarea unei campanii online.
In septembrie 2009, Httpool Romania a inceput implementarea plan local a serviciului Httpool Behavioral, un sistem menit sa-i ajute pe utilizatorii de Internet sa primeasca mai multe reclame la produse din aria lor de interes, iar pe advertiseri sa-si livreze mesajele doar catre publicul-tinta relevant pentru produsul lor. Astfel, advertiserii vor avea o crestere a eficientei campaniilor de publicitate online. Tehnologia este o inventie a Nugg.add, care a devenit lider mondial in furnizarea de produse de targetare comportamentala. Predictive Behavioral Targeting (PBT) a fost pana acum adoptat de pietele de publicitate online din mai multe tari, castigand numeroase premii de inovatie in tehnologie si securizare a datelor private.
Reteaua din Romania a Httpool Behavioural are in prezent aproximativ 6 milioane de utilizatori unici de Internet, impartiti in diferite categorii demografice si cu anumite obiceiuri de consum. Spre exemplu, in portofoliul Httpool Behavoiural exista 2,5 milioane de barbati cu varste cuprinse intre 20 si 39 de ani, dar si categorii de public mai nisate: 800.000 de femei (20-49 ani), care sunt interesate de achizitia de produse de frumusete, sau 500.000 de persoane (20-39 ani), interesate de vacante si bilete de avion.
Stephan Noller (40 de ani), unul dintre fondatorii Nugg.add si CEO al companiei, vorbeste despre inceputurile PBT in Germania si impactul asupra acestui serviciu asupra activitatii companiilor din diferite tari din Europa.
Wall-Street