România riscă penalităţi în valoare de 84 de milioane de euro pentru nereguli constatate în absorbţia fondurilor europene pentru agricultură. Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pentru a găsi o soluţie la această problemă. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
La întâlnirea pe care Băsescu a avut-o cu şeful Comisiei Europene au participat şi ministrul Turismului, Elena Udrea, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ministrul Agriculturii, Mihai Dumitru, şi consilierul prezidenţial Leonard Orban.
Nepotismele dăunează grav agriculturii
Reprezentanţii asociaţiilor de producători agricoli au atras atenţia în numeroase rânduri asupra riscului pe care îl reprezintă angajarea pe criterii politice a personalului din agenţiile de plăţi. Guvernenţii au promis în repetate rânduri că vor face curăţenie în aceste instituţii.
Beneficiarii fondurilor europene trebuie să respecte cu stricteţe condiţiile impuse prin contractele de finanţare. După ce fac achiziţiile necesare implementării proiectelor, Comisia Europeană rambursează banii. Dacă nu sunt respectate prevederile contractuale, rambursarea banilor cheltuiţi de beneficiari poate fi stopată. De asemenea, statul membru care gestionează fondurile riscă sancţiuni dure, care pot merge până la blocarea programelor de dezvoltare.
„Vom discuta despre probleme legate de politica agricolă comună, dar şi despre probleme punctuale pe care România le are, având în vedere că, în urma controalelor efectuate pe cheltuielile din 2007 şi 2008, România ar avea de plătit penalităţi, adică reduceri din finanţare, de 42 de milioane de euro pentru 2007 şi 42 de milioane pentru 2008”, declara preşedintele Băsescu, citat de Mediafax. înainte de a pleca la Bruxelles.
Întâlnire Băsescu-Barroso
După întrevederea cu preşedintele CE, şeful s