O femeie de 53 de ani din Petrosani a murit joi, in jurul orei 8.30, strivita sub rotile trenului accelerat Craiova - Cluj, in zona Aeroport. Femeia incerca sa treaca peste calea ferata si, cel mai probabil, pentru ca ploua destul de tare, nu a vazut ca vine trenul.
Potrivit anchetatorilor, din primele date reiese ca victima plecase sa adune niste iarba pentru animale, iar rudele victimei spun ca au fost alertate de o vecina care a trecut prin zona si care a recunonscut-o.
"In fiecare dimineata pleca sa aduca iarba la iepurasi. Nu venea in aceasta zona si nu inteleg de ce astazi a venit aici, de obicei culegea din alte parti. A venit un vecin si mi-a spus ca a recunoscut-o", declara Ioan Dan, concubinul victimei.
Reprezentantii Politiei Feroviare din Deva au ajuns imediat dupa producerea accidentului la fata locului. Acestia sustin ca accidentul s-a produs din vina femeii, iar pe toata perioada in care criminalistii au facut cercetarile trenurile au fost deviate.
"Accidentul a avut loc de dimineata, iar mecanicul nu a mai putut sa opreasca. Traficul feroviar nu a fost intrerupt pe perioada cercetarilor, dar s-a desfasurat pe un singur fir, toate trenurile fiind deviate pe celalalta linie", afirma inspector Constantin Baltatu, Serviciu Judetean Politia TF Hunedoara.
Acesta este cel de al doilea accident de tren in care un om isi pierde viata in mai putin de o luna pe acest traseu. Potrivit celor din halta Livezeni, acelasi tren a ucis o alta femeie cu cateva zile inainte de Paste, insa la cursa de intoarcere de la Cluj.
O femeie de 53 de ani din Petrosani a murit joi, in jurul orei 8.30, strivita sub rotile trenului accelerat Craiova - Cluj, in zona Aeroport. Femeia incerca sa treaca peste calea ferata si, cel mai probabil, pentru ca ploua destul de tare, nu a vazut ca vine trenul.
@N_