De ce un grup de catolici dedicaţi, din cea mai catolică ţară din Europa, care au luptat contra comunismului, au introdus religia în şcoli, au dat subvenţii de la guvern presei religioase şi mergeau să se închine la mormântul martirilor lor, s-au prăbuşit cu avionul şi s-au făcut praf şi pulbere pe teritoriul duşmanilor lor tradiţionali - şi considerabil atei? Întrebarea e stupidă, deşi nu e uman cine nu şi-o pune. Am auzit răspunsuri cât se poate de variate, de la aristocraţi englezi la liberali polonezi şi la antropologi din Noua Zeelandă. În ultimele zece zile am făcut un fel de colectă de răspunsuri la Oxford şi Bruxelles, dar ferindu-mă să pun întrebarea.

Ea apare spontan şi toate răspunsurile se înscriu în aceeaşi plajă: trebuie să existe un sens, un asemenea eveniment nu poate fi o simplă întâmplare absurdă, fără nici un Dumnezeu. Vedeţi cum sună limba română în ultima propoziţie? Din nou, fără nici o intervenţie a mea, lăsând vocabularul să curgă, am exprimat această credinţă subliminală a culturii noastre că orice are un sens, iar ceea ce nu are este „fără Dumnezeu". Cu alte cuvinte, Dumnezeu există doar în situaţiile cu sens: şi e absent în cele fără. În acelea suntem cu desăvârşire singuri. Dar mai degrabă decât să fie fără sens şi fără Dumnezeu, omul inventează un sens chiar atunci când nu este. De asta mă aştept ca funeraliile preşedintelui polonez să nu fie sfârşitul acestei drame. Puţini oameni pot trăi cu ideea că Dumnezeu poate să existe într-o lume fără sens sau în care sensul e redus, cum spunea Merleau-Ponty, la respectul lui Dumnezeu faţă de matematică. Nu de un asemenea Dumnezeu are omul nevoie.

Şi ce sens putem inventa? Un nou episod din serialul KGB-ul se răzbună? E stupid, dar e mai uşor de suportat dacă reuşeşti să crezi asta. Că mai bine mort decât să piardă catastrofal alegerile, după ce lustraţia şi încercarea de a reconstr