Societăţile sunt organisme complexe, care asigură supravieţuirea comunităţilor pe care le conţin prin adoptarea unor strategii deopotrivă imprevizibile şi impredictibile.

Pentru supravieţuirea pe timp de război, a rămas faimoasă vorba lui Winston Churchill, care era un cuvânt de omagiu şi de adâncă recunoştinţă: „Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult, atâtor de puţini” - se referea la piloţii care au câştigat bătălia pentru Anglia. Atunci o mână de oameni a dejucat planurile naziste de a face posibilă invadarea Marii Britanii prin ocuparea spaţiului ei aerian.

Această vorbă - „Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult, atâtor de puţini” - reprezintă cea mai bună formulare a principiului de care vreau să vorbesc în acest articol. Acest principiu spune că societăţile care reuşesc să supravieţuiască în istorie sunt numai acelea care au putut dezvolta, întreţine şi diversifica în sânul lor segmente sociale capabile să facă faţă unei game foarte variate de provocări, pericole, catastrofe etc.

Nimeni, nici cei mai buni strategi militari, nu ar fi putut bănui că soarta Angliei şi, de fapt, a întregii lumi libere, va depinde timp de mai multe luni de o singură armă, aviaţia. Salvarea a stat pe umerii câtorva mii de oameni, şi numai ai lor.

Dacă societatea engleză nu ar fi dispus la momentul potrivit de un segment profesional capabil să preia toată greutatea războiului, totul ar fi fost pierdut (sau ar fi putut fi salvat într-o cu totul altă manieră, cu costuri diferite, cu siguranţă mult mai mari).

Ideea este că supravieţuiesc timp îndelungat numai societăţile care dispun în orice moment de numeroase şi variate resurse de salvare. Problema este că, aşa cum provocările ori catastrofele nu pot fi prezise, nici tipul de resursă de salvare de care va fi nevoie la un moment dat nu poate fi prezis. @N_