Statuia Lupoaicei din Romană, cu tot cu gemenii ei atîrnaţi de ţîţe, se pribegeşte din nou. Primarul general o vrea în faţa magazinului Bucureşti, de unde începe Lipscănia din bulevardul Brătianu. Ar fi a şaptea mutare în 104 ani. Primăria Romei o donează bucureştenilor în 1906, cînd lupoaica se stabileşte în Parcul Carol. E dusă apoi în Piaţa Romei, astăzi Sf. Gheorghe. În 1931, ajunge pe Dealul Patriarhiei, trei ani mai tîrziu coboară Dealul la Crucea Brâncoveanului. Pe la finele anilor ’50 se stabileşte în Piaţa Dorobanţi şi, în fine, în 1997 se mută în Piaţa Romană. Pare-se că nici în intersecţia de aici nu e bine.

Primarul spune că nu poate fi admirată pe îndelete şi că, Doamne fereşte, cu ochii după statuie, şoferii gură-cască îşi vor buşi maşinile între ei. Oricum, pribegie au nu, probabil că lupoaica e oricum traumatizată. Nu se mai ştie de cîte ori i s-au furat pruncii de la sîn. Căci bucureştenii Romulus şi Remus au ajuns, cînd unul, cînd altul, la topitorie. Presa citează declaraţiile lui Răzvan Murgeanu, viceprimar pe la sectorul 1, în anii ’90. Omul părea sincer exasperat: „Mă săturasem să îi tot refacem, că se furau ba unul, ba altul pe cînd Lupoaica stătea în Piaţa Dorobanţi. Aşa că i-am luat la mine în birou, i-am pus lîngă calorifer, la căldurică şi stăteau toată ziua şi se uitau la mine. Dracu’ ştie care dintre ei mai era original, că se furaseră de atîtea ori încît nu mai ştie nimeni“. Unii spun că oricum asta ar fi în firea românească. Firea românească, aia comunistă. Unde nimic nu apucă să prindă rădăcini. Au mutat ei biserici în spatele şirurilor de blocuri, au ras din temelii Uranusul, cine să se împiedice de nişte statui? Eu una cred că oricum gemenii ăştia vin cu o istorie dubioasă în spate. Despărţiţi de mama lor (Rhea Sylvia), pribegi pe ape într-un coş, găsiţi de lupoaică, luaţi de un păstor, ajunşi pe la majorat înapoi la mamă