Ce drum are jurnalismul de ştiinţă în perioada comunistă? Nu pot considera campaniile de îndoctrinare care arătau rolul ştiinţei sovietice la progresul omenirii drept exemple de jurnalism de ştiinţă. Mi se par mult mai degrabă drept materiale de propagandă şi, de aceea, locul lor nu este aici. Voi sări astfel peste aproape două decenii, spre anii 1960. Şi asta pentru că atunci, la începutul anilor 1960, mai mulţi factori au dus la creşterea numărului de emisiuni dedicate ştiinţei populare – şi a calităţii acestora. Iar materialele de popularizare a ştiinţei au ajuns să fie printre cele mai iubite produse jurnalistice ale acelei perioade.

Care sînt cauzele marii popularităţi a ştiinţei populare? Se datorează oare doar faptului că presa de ştiinţă era una dintre rarele alternative la propaganda comunistă a vremii? Evident, nu. Cauzele sînt multiple. În ceea ce priveşte modul de comunicare, apare şi se extinde rapid un canal nou: televiziunea. Aceasta a crescut rapid audienţa către toate categoriile de populaţie. Apoi, perioada de relativ liberalism din anii 1960-1970, cu deschiderea sa – bine controlată – spre Occident a permis pătrunderea pe calea undelor a celor mai noi descoperiri ştiinţifice şi realizări tehnologice. Publicul român a putut astfel urmări spectaculoasele seriale de ştiinţă populară ale anilor 1960-1970, precum Lumea Apelor al lui Jaques Yves Cousteau, Conexiunile lui James Burke, precum şi Cosmos: Călătorie în Univers al lui Carl Sagan.

DE ACELASI AUTOR La închisoare cu savanţii! Nu uitaţi s-aduceţi banii! Rechinul din farfurie De ce Bulgaria?

O altă cauză importantă a popularităţii documentarelor de ştiinţă din acei ani o reprezintă mutarea în spaţiu a Războiului Rece. Întreaga lume, indiferent de culoarea politică, urmărea cu sufletul la gură cursa spre spaţiu. Chiar dacă în modul de prezentare a existat şi o oarecare tentă p